13 septembrie, Ziua Pompierilor din România. 169 de ani de la sacrificiul eroilor din Dealul Spirii

Miercuri, 13 septembrie, pompierii din toată ţara îşi sărbătoresc ziua. La unităţile ISU sunt organizate evenimente, iar cei care vor să cunoască detalii despre activitatea salvatorilor sunt invitaţi să viziteze sediile.

„Anul revoluţionar 1848 a consacrat pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine pentru idealurile democraţiei şi independenţei, ale pompierilor militari.

Nici nu se vindecaseră rănile incendiului care a devastat Bucureştiul, în martie 1847, când, la 13 septembrie 1848, sângele ostaşilor pompieri din Bucureşti şi a infanteriştilor, a înroşit cazarma din Dealul Spirii şi împrejurimile sale.

La intervenţia lui Suleiman-Paşa, care, însoţit de o armată numeroasă, a trecut Dunărea pentru a înăbuşi revoluţia română, s-a constituit, la 28 iulie – 9 august 1848, o locotenenţă domnească, formată din trei foşti fruntaşi revoluţionari între care şi fostul ministru de interne Nicolae Golescu.

Reclamat de boierii reacţionari că a tratat cu Suleiman-Paşa a fost înlocuit de Sultan cu Fuad-Efendi, care s-a arătat mai ferm în înăbuşirea Revoluţiei române. La acuzaţia lui Fuad-Efendi care a caracterizat revoluţia ca o „rebeliune izvorâtă din acel duh al comunismului”, împotriva căruia se ridicase întreaga Europă şi a cererii restabilirii regimului regulamentar şi numirea lui Constantin Cantacuzino în funcţia de caimacam, majoritatea celor 200 de delegaţi care au mers în tabăra otomană de la Cotroceni a strigat: „Moarte, mai bine decât Regulamentul”, fapt pentru care comandantul turc a ordonat arestarea delegaţilor protestatari. Indignaţi de modul cum s-au comportat trupele turceşti la intrarea în Capitală, când au maltratat cu săbiile şi lăncile populaţia civilă, trecând cu caii peste cei căzuţi, şi de arestarea conducătorilor Revoluţiei române, unităţile militare române ce constituiseră un sprijin serios al revoluţiei, s-au pus în mişcare în pofida cuvântului de ordine al locotenenţei domneşti de a se abţine de la orice act ostil faţă de armata invadatoare.

Trupele otomane, sub comanda lui Fuad-Efendi, s-au deplasat lent, permiţând fruntaşilor Revoluţiei române să se refugieze din ţară pentru a nu fi arestaţi. Roata de pompieri a oraşului Bucureşti, care, datorită propagandei în rândurile ei, făcută de Dincă Bălăşeanu şi Ioan Deivos, devenise un sprijin statornic şi credincios al Revoluţiei paşoptiste, participând activ la apărarea ei şi asigurarea pazei bunurilor populaţiei, a părăsit cazarma de la Agie sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Ea a angajat, în mod spontan, lupta cu a doua coloană otomană, care, de douăzeci de ori mai numeroasă decât compania de pompieri, a pătruns în oraş prin bariera Dealul Spirii şi a staţionat în faţa cazărmii de infanterie.

În cursul luptei inegale, dar eroice, ostaşii roatei de pompieri, sprijinite de celelalte unităţi militare române şi de cetăţeni înarmati, au asaltat la baionetă artileria duşmană, capturându-i o parte din tunurile pe care le-a întors apoi împotriva turcilor, provocându-le sute de morţi şi răniţi.

Au căzut în această eroica bătălie mai mult de jumătate din efectivul companiei de pompieri, între care şi ofiţerii Dănescu şi Starostescu, precum şi o parte din ostaşii Batalionului 2 din Regimentul 2 infanterie, care participaseră la luptă, trăgând asupra turcilor din interiorul cazărmii.

Şi-au pierdut viaţa în inegala încleştare 200 de otomani, 47 de soldaţi pompieri şi 2 ofiţeri (care au fost înhumaţi ulterior în curtea Bisericii Sf. Gheorghe Plevenei), şi au rezultat peste 100 de răniţi. Ceilalţi pompieri, în frunte cu sublocotenentul Dincă Bălăşeanu, s-au retras, pentru a continua lupta, în tabăra generalului Gheorghe Magheru de la Râureni.

După dizolvarea acesteia, eroicii pompieri, alături de cei care activaseră în gărzile naţionale, au trecut munţii şi s-au înrolat în armata revoluţionară condusă de Avram Iancu, unde Dincă Bălăşeanu a ocupat funcţia de centurion.

Toate sursele istorice, martorii oculari, contemporanii bătăliei, apreciază în unanimitate că majoritatea jertfelor (din cei peste 100 de morţi şi tot atâţia răniţi) au fost date de pompieri, ei aflându-se în vâltoarea încleştării. Un şir de evenimente istorice ulterioare a consacrat actul eroic al pompierilor.

Veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decoraţie militară românească „Pro virtute militari”, înfiinţată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13 Septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Ţării, Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat încă din 1861), primind primul drapel de lupta din mâna domnitorului.

Recunoaşterea faptului că 13 septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor a fost unanimă, indiferent de epocile istorice şi regimurile politice prin care a trecut ţara. Drept urmare, ziua de 13 septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna, ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost legal oficializată după război, apoi prin Legea nr.121/1996 prinvind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Niciodată capitolul din Istoria Naţională dedicat anului revoluţionar 1848 n-a făcut abstraţie, indiferent de vremuri, de sângeroasa şi inegala confruntare dintre ostaşii companiei de pompieri din Bucureşti şi o coloană a armatei otomane.

Pe timpul domniei lui Cuza, pompierii au beneficiat de atenţia sa deosebită, capul oştii inspectându-i des şi fiind mulţumit, de fiecare dată, de modul cum se prezentau cazărmile şi oamenii.

Tradiţiile consemnează, în acei ani, şi trimiterea în străinătate (la Paris) pentru perfecţionarea pregătirii, a primului ofiţer de pompieri. Caracterul militar şi structura organizatorică specific aveau să fie întărite şi statornicite încă din anul 1874, prin Înaltul Decret Regal nr.702.

Astfel, se cuvine, ca în fiecare an, să cinstim memoria înaintaşilor, dar în același timp să ne achităm de prezentele misiuni și sarcini multiple care ne stau permanent în atenție. Atitudinea noastră, a pompierilor, nu se reduce numai la cea de spectator la ceea ce se petrece în jur, ea este şi trebuie să fie cea a unor oameni de acţiune, curajoşi, hotărâţi, disciplinaţi, caracterizaţi prin simplitate şi modestie. Țara, judeţul sau comunitatea în care trăim au nevoie de aportul, munca şi lupta noastră şi au încredere în noi”, transmite ISU Alba.