Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

14% dintre copii admit că au jucat jocuri de noroc pe bani. Solicitare privind interzicerea publicității la jocuri de noroc

Publicat

Organizația ”Salvați copiii” cere completarea proiectelor de lege de la Parlament privind jocurile de noroc cu interzicerea totală a publicității la acestea. Mai solicită ca sălile de jocuri de noroc să fie în apropierea terenurilor de sport la care au acces copiii.

Potrivit unui studiu recent al organizației, 14% dintre copii admit că au jucat jocuri de noroc pe bani.

Solicitările sunt transmise de organizație într-o scrisoare deschisă adresată Parlamentului.

”Pentru protecția copiilor și tinerilor împotriva dependenței de jocurile de noroc, Organizația Salvați Copiii solicită Parlamentului României

  • interdicția oricărei forme de publicitate a jocurilor de noroc, inclusiv online
  • amplasarea sălilor de jocuri de noroc
    • la o distanță de cel puțin 300 de metri de unitățile de învățământ sau alte spații destinate copiilor și tinerilor”,

transmite organizația, într-un comunicat.

Completări în legislație

Organizația ”Salvați Copiii” recomandă completări la cele două proiecte de lege aflate în procedură parlamentară. Acestea se referă la protecția copiilor și tinerilor în vederea evitării dependenței acestora de jocurile de noroc:

  • interzicerea oricărei forme de comunicare comercială
    • audiovizuală, în presa scrisă, în mediul online, în serviciile cinematografice ori de telefonie
    • inclusiv cele realizate în spații publice exterioare ori interioare
    • care au drept scop promovarea jocurilor de noroc, a pariurilor pentru evenimentele sportive ori spațiilor destinate acestora.
  • includerea terenurilor cu caracter sportiv, la care copiii și adolescenții au acces pentru derularea de activități sportive
    • ca spații față de care se impune distanța de 300 de metri în raport cu agențiile de jocuri de noroc.
  • neacordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc în localitățile cu mai puțin de 10.000 de locuitori (acum, 5.000 locuitori)
  • ridicarea limitei de vârstă la 21 de ani (față de 18 ani) în privința accesării jocurilor de noroc
  • abrogarea articolului care prevede permiterea inserturilor grafice statice sau în mișcare, cu sau fără sunet, a logo-urilor companiilor cu activități din sfera jocurilor de noroc sau a altui simbol
    • prin care se identifică acestea sau produse reprezentative ale acestora, dacă acestea sunt efectuate în timpul transmisiunilor sportive în direct.

Dependența de jocurile de noroc poate afecta copiii

Expunerea continuă a copiilor și tinerilor la mesaje de promovare a jocurilor de noroc le poate afecta sănătatea mentală și dezvoltarea cognitivă, potrivit sursei citate.

Dependența de jocurile de noroc este calificată de Organizația Mondială a Sănătății ca afecțiune medicală și introdusă în Clasificarea Internațională Statistică a Bolilor și Problemelor de Sănătate Asociate (ICD), încă din 1975.

Aceasta generează o serie de probleme grave de sănătate, dar și costuri de prevenire și reabilitare substanțiale atât pentru veniturile persoanelor implicate, cât și pentru sistemele de sănătate publică.

Organizația susține că mulți sportivi ”sunt percepuți ca modele de către copii, generând astfel tentația de a paria pe echipele sau sportivii favoriți și riscul ca pariurile să devină o normă socială în rândul copiilor și tinerilor”.

„Trebuie să conștientizăm riscurile reale ale dependenței de jocurile de noroc și comportamentele patologice distructive pe care le generează. Dacă nu ne mai dorim adulți care suferă de anxietate sau depresie asociate cu pierderile din jocurile de noroc, care sunt afectați de faliment personal, pierderea locurilor de muncă, productivitate scăzută și multe alte efecte negative, atunci înseamnă că trebuie să începem să ne protejăm copiii prin măsuri stricte, prevenție și educație continuă.

Iar asta include printre multe altele, eliminarea totală a publicității la jocurile de noroc, limitarea spațiilor destinate acestor activități și chiar interzicerea jocurile de noroc persoanelor sub 21 de ani” a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Statele Membre ale Uniunii Europene sunt în proces de revizuire și de modificare a legislației privind jocurile de noroc pentru a-și proteja mai bine copiii și tinerii.

În țări precum Italia, Olanda, Belgia, Moldova sau Letonia a fost interzisă orice formă de publicitate în domeniul jocurilor de noroc, potrivit sursei citate

Studiu Salvați Copiii: 14% dintre copii admit că au jucat jocuri de noroc pe bani

14% dintre copii admit că au jucat jocuri de noroc pe bani, în timp ce 7 din 10 copii spun că au văzut publicitate stradală la jocurile de noroc

Cea mai recentă anchetă sociologică realizată și publicată de Salvați Copiii în luna noiembrie 2023 arată că majoritatea copiilor cu vârsta peste 10 ani au văzut publicitate la jocuri de noroc, atât la televizor, cât și pe Internet. Mai mult, 11% dintre copii admit că urmăresc influenceri promovând jocuri de noroc pe bani, în timp ce 10% resimt presiune din partea prietenilor. Deși legea interzice accesul copiilor la jocurile de noroc, 14% dintre copii recunosc că participă direct la jocuri de noroc pe bani și 40% dintre ei declară că au prieteni implicați în astfel de activități.

Copiii sunt în special vulnerabili la mesajele publicitare, care pot modela convingerile și comportamentele lor și pot pune o presiune pe modul în care își filtrează alegerile lor personale de consum.

Această expunere continuă și de pe mai multe fronturi subliniază încă o dată necesitatea interdicției oricărei forme de publicitate a acestor practici și adoptarea urgentă a proiectului de lege care prevede o distanță minimă de 300 de metri între spații în care se practică jocurile de noroc și unitățile de învățământ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax