Connect with us
Publicitate

Actualitate

14 septembrie – 31 octombrie: „Vacanţa la ţară”, ediţia de toamnă. Turiştii pot descoperi viaţa şi tradiţiile din satele româneşti. Tarife şi pensiuni din ALBA

Publicat

case apuseni sat rocamping De duminică, 14 septembrie, turiştii pot redecoperi viața și tradițiile de la sat în cadrul ediției de toamnă a campaniei “Vacanțe la țară”. Este vorba despre a XXIV-a ediţie a campaniei organizate de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), până pe 31 octombrie. Tarifele sunt de la 175 de lei de persoană pentru un sejur de şase zile, la pensiune de două margarete, cu mic dejun din partea casei.

Ca în fiecare an, acest program este destinat turiştilor care vor avea oportunitatea de a descoperi viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi nu în ultimul rând, pot servi o masă tradiţională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a propus valorificarea acestuia şi prin agenţiile de turism membre, ca şi la ediţiile precedente.

Tarifele practicate de către pensiuni pentru actuala ediţie a programului “Vacanţă la ţară” sunt următoarele:

–          pensiuni de 2 margarete = 175  lei/ persoană/6 zile.

–          pensiuni de 3 şi 4 margarete = 225  lei/ persoană/6 zile.

–          pensiuni de 5 margarete = 290  lei/ persoană/6 zile.

Negocierea tarifelor şi a comisioanelor se face de către fiecare prestator în parte cu fiecare agenţie parteneră prin încheierea unui contract, anexă la contract sau convenţie. Organizaţiile implicate în lansarea acestui program – ANAT şi ANTREC România vor face numai propuneri/sugestii de tarife şi comisioane maximale.

În tarif sunt incluse 5 nopţi cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri.

Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.

Rezervările se pot face direct la pensiune, prin agenţiile membre ANAT sau prin filialele ANTREC: Alba, Braşov, Covasna, Gorj, Maramureş şi Neamţ.

În ceea ce priveşte ANTREC Alba, oferta include diferite activităţi, iar tarifele afişate pe site sunt următoarele: pensiuni de 2 margarete  = 225  lei/ persoană/6 zile; pensiuni de 3 şi 4 margarete  = 275  lei/ persoană/6 zile; pensiuni de 5 margarete  = 375  lei/ persoană/6 zile.

(P) În Alba puteți solicita oferte pentru acest program la Vacanța agenție de turism din Alba Iulia cu sediul în Alba Mall. Totodată la acesta agenție se pot solicita oferte de ULTRA LAST MINUTE la prețuri foarte convenabile.

În “Vacanța la țară”, turiștii pot participa la evenimente precum Festivalul Serbările Toamnei (4-5 octombrie), din localitatea Cetea, judeţul Alba, Festivalul Fructelor de Pădure (19-20 septembrie) de la Piatra Neamț, Festivalul Sarmalelor (26-28 septembrie) de la Praid, Festivalul ‘Răvășitul oilor’ (27-28 septembrie) de la Bran, Festivalul Pălăriilor și Hora Satului (28 septembrie) de la Ruginoasa, Cupa Deltei la Știucă (3-5 octombrie) de la Crișan, Festivalul Castanelor — (11 octombrie) de la Tismana, Focul lui Sumedru (25-26 octombrie) de la Moieciu, Festivalul Hanurilor (31 octombrie — 1 noiembrie) de la Tupilați, Neamț.

În județul Alba sunt înscrise în acest program 38 de pensiuni.

Pensiunea Perla Arieşului – Albac

Vilă turistică – pensiune de 2 margarete, cu 50 locuri de cazare în 22 camere şi cu 90 locuri în terasele – restaurant.   Portal: Perla Arieșului

Pensiunea Steaua Arieşului – Albac

Confort 4 margarete, 40 locuri, sală conferințe, sală sport – saună, loc de joacă, parcare în curte, barbeque, animale și produse de la fermă. Portal: Steaua Arieșului – Albac

Pensiunea Aurora – Albac

Confort 3 margarete, 18 locuri în două clădiri, grădină, loc de joacă, foișor, barbeque, ghidaj specializat. Portal: Pensiunea Aurora

Pensiunea Vraja Muntelui – Arieșeni

Confort 4 margarete, 30 locuri, bar, terasă, parcare păzită, loc de joacă, foișor, domeniul schiabil Arieșeni.  Portal și tur virtual: Pensiunea Vraja Muntelui

Pensiunea Codru – Sălciua

Confort 3 margarete, 15 locuri, grădină, loc de joacă, căsuțe tabere copii, sală training 40 locuri. Portal: Pensiunea Codru

Pensiunea Sub Piatră – Sălciua

Confort 3 margarete, 50 locuri, sală conferințe, grădină, loc de joacă, parcare în curte, terasă. Portal: Pensiunea Sub Piatră

Pensiunea Kelemen Irén – Rimetea

Confort 2 margarete, 12 locuri, grădină, bucătărie tradițională, barbeque. Portal: Kelemen Irén Panzió

Pensiunea Conacul Secuiesc – Colțești

Confort 4 margarete, 50 locuri, crama, restaurant tradițional, loc de joacă, grădină, parcare păzită, foișor. Portal și tur virtual: Conacul Secuiesc – Szekelykokuria

Pensiunea Drumul Dragostei – Vințul de Jos

Confort 4 margarete, 20 locuri, sala conferințe 100 locuri, restaurant 250 locuri, parcare, teren de tenis, cursuri echitație, iaz pescuit. Portal: Pensiunea Drumul Dragostei

Pensiunea Craiul – Vidra

Confort 3 margarete 18 locuri, bucătărie tradițională, terasă, grădină, parcare păzită, barbeque. Portal: Pensiunea Craiul – Vidra

Castelul Templul Cavalerilor – Cheile Aiudului

Confort 3 margarete, 40 locuri, reuniuni cavalerești medievale, teren tenis, foișor, barbeque, iaz cu pește.  Portal și tur virtual: Castelul Templul Cavalerilor

Pensiunea Cabana Viselor – Vadu Moților

Confort 2 margarete 15 locuri, terasă, grădină, parcare păzită, barbeque, tabere școlare. Portal: Cabana Viselor – Vadu Moților

Pensiunea Casa cu Dor – Ampoița

Confort de 3 margarete 16 locuri, bucutărie tradițională 80 locuri, sală conferințe 40 locuri, loc de joacă, terasă, parcare păzită, barbeque. Portal: Casa cu Dor – Ampoița

Pensiunea Mama Luţa ( Izvorul Muntelui ) – Ampoița

Confort de 2 margarete 20 locuri, bucătărie tradițională, terasă,  grădină, loc de joacă, barbeque, parcare păzită. Portal: Mama Luța – Ampoița

Pensiunea Mobis-AL – Aiud

Confort 3 stele, 30 locuri, terasă, piscină interioară, sală conferințe 40 locuri, parcare păzită. Portal: Pensiunea Mobis-AL – Aiud

Country Club La Mesteceni – Răhău

Confort 5 margarete, 6 apartamente,  saună, jacuzzi, barbeque, terasă, piscină,  teren tenis, grădină, școală călărie.  Portal: Country Club La Mesteceni

Pensiunea ARA – Alba Iulia

Confort 3 stele, 18 locuri, restaurant 70 locuri, terasă, iaz plimbări mici ambarcațiuni, loc joacă, parcare păzită. Portal: Pensiunea ARA – Alba Iulia

Pensiunea Mihaela – Alba iulia

Confort 2 stele, 8 locuri, grădină, parcare păzită.  Portal: Pensiunea Mihaela – Alba iulia

Pensiunea Confort Hostel – Abrud

Confort 3 stele, 8 locuri, sală conferințe 25 locuri, grădină, parcare păzită.   Portal: Pensiunea Confort Hostel – Abrud

Golf Hotel Pianu – Pianu de Jos

Confort de 4 stele, 54 locuri, sală conferințe, bar, terasă, barbeque, piscină, parcare păzită, teren de golf 18 găuri. Portal: Golf Hotel – Pianu de Jos

Pensiunea Bellamy – Tău Bistra

Confort de 4 margarete, 32 locuri, saună, jacuzzi, sală conferințe, terasă, parcare păzită, domeniu schiabil Șureanu.  Portal și tur vizual: Pensiunea Bellamy – Tău Bistra

Complex Turistic Terra Mythica – Ighiu

Confort de 3 margarete, 50 locuri, bucătărie tradițională, terasă, teren de tenis, piscină, iaz pentru mici ambarcațiuni, tabere școlare.   Portal: Complex Turistic Terra Mythica – Ighiu

Vila Râmeţ – Geoagiu de Sus

Confort 3 margarete, 20 locuri, sală de conferințe, grădină, barbeque, tabere de muzică, parcare păzită. Portal: Pensiunea Râmeț – Geoagiu de Sus

Pensiunea Ghețar – Ghețar Scărișoara

Confort 2 margarete, 21 locuri, bucătărie tradițională, terasă, ferma cu animale.   Portal: Pensiunea Ghețar Scărișoara

Complex Turistic Şapte cetăţi – Pianu de Jos

Confort 3 margarete, 22 locuri, sală conferințe, bar, terasă, teren de sport, piscină, barbeque, parcare păzită.   Portal: Complex Turistic Şapte cetăţi – Pianu de Jos

Pensiunea Casa Butnarului – Geoagiu de Sus

Confort 2 margarete, 12 locuri, terasă, grădină, foișor, barbeque, parcare păzită. Portal: Pensiunea Casa Butnarului

Pensiunea Casa Danciu – Gârda de Sus

Confort de 3 margarete, 30 locuri, bucătărie tradițională, terasă, grădină, loc de joacă, parcare păzită, fermă cu animale.   Portal: Pensiunea Casa Danciu – Gârda de Sus

Pensiunea De sub Munte DOBRA – Gîrda de Sus

Confort 3 margarete, 10 locuri, terasă, grădină, barbeque.   Portal: Pensiunea de sub Munte DOBRA

Pensiunea Tulnicul – Gârda de Sus

Confortul este de 2 margarete, 8 locuri, grădină, foișor, parcare păzită. Portal: Pensiunea Tulnicul – Gârda de Sus

Pensiunea BITAI Panzio – Rimetea

Confort de 3 margarete, 16 locuri, terasă, grădină, teren de sport, barbeque, parcare păzită. Portal: Pensiunea BITAI Panzio – Rimetea

Pensiunea Casa Lia – Gârda de Sus

Confort de 3 margarete, 12 locuri, bucătărie tradițională, terasă, grădină, tabere școlare, parcare păzită.   Portal: Pensiunea Casa Lia – Gârda de Sus

Pensiunea Casa UMC – Cugir

Confort 3 stele, 16 locuri, sală conferințe 40 locuri, parcare păzită.  Portal: Pensiunea Casa UMC – Cugir – 0721.244.483

Complexul Turistic Vank – Arieşeni

Confort 3 stele Vila Vank şi Vila Sara Vank, 80 locuri, sala conferinţe, bucătărie tradiţională, terasă, parcare păzită, domeniul schiabil Arieşeni. Portal şi tur virtual: Complexul Turistic Vank – A…

Pensiunea Şureanu – Poarta Raiului

Confort de 4 margarete, 30 locuri, bucătărie tradițională, sală sport, grădină, parcare păzită, domeniul schiabil Luncile Prigoanei.  Portal: Pensiunea Şureanu – Poarta Raiului

Complex Turistic Poarta Oilor – Gârbova Sebeș

Confort 3 margarete, 30 locuri pensiune, 20 locuri camping, sală conferințe 40 locuri, terasă, piscină, loc joacă, parcare păzită, tabere școlare. Portal: Complex Turistic Poarta Oilor – Gârbova Sebe…

Complex Turistic Podul Cetăţii – Căpâlna Sebeș

Confort 3 margarete, 18 locuri pensiune, 6 locuri în 3 bungalow, terasă, piscină, teren tenis cu nocturnă, iaz cu pește, parcare păzită, tabere școlare.  Portal: Complex Turistic Podul Cetăţii – Căpâ…

Pensiunea Casa Moţului – Arieșeni

Confort 4 margarete, 25 locuri, sală conferințe 50 locuri, bucătărie tradițională, terasă, grădină, barbeque, parcare păzită. Portal și tur virtual: Pensiunea Casa Moţului – Arieșeni

Pensiunea Casa Ecologică

Confort 2 margarete, cu 6 locuri de cazare, grădină, foișor, barbeque, animale și produse ecologice. Păstrători tradiții și obiceiuri populare. Portal:

Vila Steaua Nordului

Pensiune urbană 10 camere cu confort de 3 și 4 stele. Un restaurant modern cu 60 locuri, piscină exterioară, parcare păzită. Portal.Vila Steaua Nordului.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate