Eveniment
15 iunie: Festivalul-concurs „Cultură pentru Cultură” 2025 începe. Prima etapă, la Gârbova

Prima etapă a Festivalului-concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” va avea loc duminică, 15 iunie 2025, de la ora 12:00, în Cetatea Greavilor din Gârbova.
Prima etapă a festivalului se va încheia cu un spectacol folcloric de gală, susținut de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba, dirijată de Alexandru Pal, alături de soliștii: Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută.
„Publicul este invitat să ia parte la o zi întreagă de activități: să descopere gospodării tradiționale reconstituite, să guste preparate specifice și să se implice în dansuri, jocuri și ateliere populare”, au transmis organizatorii.
Sub genericul „Cultură pentru Cultură 2025 – Cronica unei renașteri rurale autentice”, proiectul se desfășoară în patru etape, în locații cu profunde semnificații istorice:
- 15 iunie – Cetatea Greavilor din Gârbova
- 29 iunie – Castelul Sâncrai
- 6 iulie – Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți
- 13 iulie – Poiana Călineasa din Gârda de Sus
Evenimentul de la Gârbova aduce în prim-plan comunitățile rurale din județul Alba, care vor concura într-un spirit de sărbătoare și comuniune în:
- interpretare vocală și instrumentală tradițională,
- recitare de poezie populară,
- prezentarea obiceiurilor locale (nuntă, șezătoare, seceriș etc.),
- reconstituirea gospodăriilor tradiționale,
- dansuri și jocuri tradiționale românești și ale minorităților,
- gastronomie și meșteșuguri (țesut, olărit, prelucrarea lemnului etc.).
În jurul concursului gravitează o întreagă experiență culturală integrativă, unică în peisajul festivalurilor din România, cu accent pe cercetarea de teren și transmiterea valorilor autentice între generații.
Festivalul concurs „Cultură pentru Cultură” 2025. Membrii juriului
Printre membrii juriului se numără:
- Elise Stan – etnomuzicolog, realizator TVR
- Gheorghiță Nicolae – prezentator „Tezaur folcloric”
- Doina Isfănoni – etnolog la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”
- Ionuț Fulea – interpret și președinte al Uniunii Artiștilor Interpreți de Folclor din România
Organizat de Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena”, festivalul este considerat cel mai amplu și coerent demers de cercetare, promovare și revitalizare a patrimoniului cultural imaterial din România.
Accesul publicului este liber.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News