Mai multe străzi din localitățile Mihalț, Cistei și Obreja, în lungime de 15,4 km, vor fi asfaltate și modernizate printr-o investiție de peste 12,9 milioane de lei. 

Primăria Mihalț a lansat joi, 20 iulie, în SEAP, o licitație pentru execuția lucrărilor de reabilitare și modernizare străzi în comună.

Publicitate

Valoarea totală estimată a investiției este de 12.925.000 de lei, fără TVA. 

Potrivit documentației, lungimea totală a străzilor care vor fi reabilitate și modernizate este de 15.428 m, astfel:

  • 7.947,01 m în localitatea Mihalț
  • 6.364,95 m în localitatea Cistei
  • 1.115,8 m în localitatea Obreja

Îmbrăcămintea rutieră va avea lățimea cuprinsă între 3 și 5 metri, fiind formată din:

  • 4 cm beton asfaltic BA16
  • 5 cm beton asfaltic deschis BAD22.4
  • 20 cm piatră spartă compactată
  • 40 cm balast

Trotuarele vor avea o lățime variabilă, de până la 1 m, adiacent gardurilor de proprietăți sau carosabilului, pe străzile unde gabaritul va permite acest lucru. Trotuarele vor avea următoarea structură:

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90
  • 6 cm pavaj autoblocant din beton
  • 3 cm nisip pilonat
  • 20 cm balast