Actualitate
17-19 august: Examene de corigență pentru elevii de clasa a VIII-a. CALENDARUL admiterii la liceu, etapa a treia
Elevii de clasa a VIII-a vor susține examenele de corigență în perioada 17-19 august, potrivit unei note a Ministerului Educației și Cercetării Științifice. Cei care vor fi declarați promovați se vor putea înscrie în clasa a IX-a, pe locurile rămase libere, în a treia etapă de admitere în învățământul liceal.
Calendarul celei de-a treia etape de admitere la liceu:
1 august – Afişarea locului de desfăşurare şi a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori maternă
31 august – Înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă
1-2 septembrie – Desfăşurarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă
3-4 septembrie – Repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare
7 septembrie – Transmiterea către Centrul Naţional de Admitere a rezultatelor repartizării
Citeşte şi ADMITERE LICEU 2015: GHIDUL CANDIDATULUI. Cum se calculează media, numărul de locuri la licee şi criterii de departajare
Examenele de corigență pentru elevii din clasele terminale de liceu și din învățământul profesional au avut loc în perioada 4-5 august. Examenele de corigență pentru elevii din clasele din învățământul primar, gimnazial și profesional (altele decât cele terminale) și clase din școala postliceală și de maiștri au loc în 28 august – 4 septembrie.
Elevii corigenţi din clasele terminale de gimnaziu, de liceu, din învăţământul profesional şi cei care au parcurs stagiile de pregătire practică, care nu pot participa la sesiunea de corigenţe stabilită pentru aceste clase în perioada 17 – 19 august, respectiv 4 – 5 august, se pot înscrie la sesiunea generală de corigenţe, din perioada 28 august – 4 septembrie
Elevii corigenţi din clasele terminale de gimnaziu, liceu, învăţământ profesional şi stagiile de pregătire practică care s-au prezentat la sesiunea de corigenţe pentru aceste clase, din perioada 17 – 19 august, respectiv 4 – 5 august, şi nu au promovat examenul de corigenţă vor fi declaraţi repetenţi şi nu mai au dreptul să se prezinte la sesiunea din perioada 28 august – 4 septembrie.
Elevii din clasele terminale de liceu care au susţinut şi promovat examenul de corigenţă se pot înscrie la examenul de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie, în data de 7 august. Elevii claselor terminale de liceu, ai învăţământului profesional şi ai stagiilor de pregătire practică ce au promovat examenele de corigenţă în sesiunea 4 – 5 august se pot înscrie la examenul de certificare a competenţelor profesionale, sesiunea august.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News