La Biserica Evanghelică din Sebeș va avea loc duminică, 17 mai, de la ora 17:00, spectacolul de gală „Metanie Ție, Părinte!” - recital de poezie susținut de actorul Constantin Chiriac, în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, ediția a XLVI-a. 

Publicitate

Actor de teatru și film și lider în domeniul cultural, Constantin Chiriac este președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu, director al Bursei de Spectacole de la Sibiu și fondator al Aleii Celebrităților din Sibiu, al Școlii de teatru și management cultural din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, al Platformei Internaționale de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural din cadrul aceleiași universități, al Asociației Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007.

Publicitate

Este profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu și a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la importante universități din România și din lume, susținând cursuri și conferințe la universități din lumea întreagă.

În 2019, Ministrul Culturii din Franța, domnul Franck Riester, l-a decorat în grad de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor. În 2020 a fost decorat în grad de Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare Franța, de către Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe din Franța și a primit Distincția Culturală a Academiei Române.

Publicitate

La începutul anului 2024, Constantin Chiriac primește premiul The Angel Award din partea International Society for the Performing Arts (ISPA), Primăria Sibiu îi oferă titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu, iar Universitatatea „Lucian Blaga” din Sibiu îi conferă titlul onorific de Profesor Emerit și medalia.

Constantin Chiriac a jucat în peste 40 de spectacole, colaborând cu regizori importanți și a susținut one-man show-uri și recitaluri de poezie în peste 50 de țări. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu s-a desfășurat, de-a lungul a peste 30 de ediții, sub Înaltul Patronaj al Președinților României și a primit Înaltul Patronaj al Regelui Charles al III-lea și al Președintelui Germaniei.

Publicitate

Festivalul a primit importante recunoașteri din partea Regelui Belgiei, a Președintelui Israelului, Împăratului Japoniei și a Regelui Spaniei. În cadrul Galei UNITER 2024, primește Premiul preşedintelui UNITER, pentru 30 de ani de FITS. În 2025 primește The Outstanding Contribution Award de la The Network of Silk Road Arts Festivals.

Recitalul susţinut de Constantin Chiriac are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ştefan Augustin Doinaş, William Shakespeare, R. M. Rilke şi aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul. Intitulat „Metanie ţie, Părinte!“, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire.

Publicitate