Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, 7 decembrie, decretul pentru promulgarea Legii prin care 18 decembrie devine Ziua Minorităților Naționale din România.

Legea prevede instituirea, pe 18 decembrie, a Zilei Minorităților Naționale din România ca sărbătoare națională.

Publicitate

Legea prevede că „anual, cu prilejul acestei sărbători, se vor organiza manifestări culturale”.

„Autoritățile administrației publice centrale și locale și organizațiile neguvernamentale interesate pot acorda sprijin logistic și/sau financiar pentru organizarea și desfășurarea manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile. Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, vor include în programul zilei emisiuni ori aspecte de la manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei Minorităților Naționale din România”, se arată în actul normativ.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Iniţiativa a fost semnată de deputaţii minorităţilor naţionale, alta decât cea maghiară, care şi-au motivat demersul prin faptul că Adunarea Generală a ONU a adoptat, pe 18 decembrie 1992, Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase.

sursa: stiripesurse.ro