Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

184 de cazuri de persoane infectate, confirmate în România. Situația oficială comunicată de autorități marți – 17 martie

Publicat

Până astăzi, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 184 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Au fost înregistrate alte 16 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 7 în Iași, 2 în Suceava, 2 în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.

De asemenea, din cele 184 de persoane confirmate pozitiv 16 au fost declarate vindecate și externate (15 din spitalul din Timișoara și unul de la București).

În cursul acestei zile vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3282 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 16610 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În perioada 16 martie, ora 08.00 – 17 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1349 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6187 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Începând de ieri, odată cu declararea stării de urgență, la nivel național au acționat aproximativ 28.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră.

Astfel, doar în ultimele 24 de ore, pompierii și personalul SMURD au efectuat 42 misiuni de transport pentru 153 persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară.

Pentru răspunsul la celelalte urgențe medicale sunt asigurate în medie de aproximativ 390 echipaje SMURD, însumând 42 autospeciale pentru transport victime multiple, 340 ambulanțe de prim-ajutor și terapie intensivă mobilă, respectiv 7 autospeciale neonatologie. În total, în misiunile curente au fost angrenați peste 5000 de pompieri.

De asemenea, au fost angrenați în misiuni specifice, ordonate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, peste 10.000 de polițiști, 4.500 de polițiști de frontieră și peste 7.000 de jandarmi.

La acest moment, pentru eficientizarea activităților de combatere a efectelor COVID-19 (coronavirus), au fost instalate 162 de corturi. Acestea sunt destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

Grupul de Comunicare Strategică

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Publicitate

ADMINISTRATIE

ANI: Secretarul comunei Pianu, Camelia Catargiu, în conflict de interese. I se reproșează o semnătură

Publicat

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă în cazul a 4 persoane, anunță instituția. 

Printre acestea se află și Camelia Cristina Catargiu, secretar al Comunei Pianu, județul Alba, căreia i se reproșează un conflict de interese administrativ.

”În perioada exercitării funcției, a contrasemnat în calitate de secretar, Dispoziția din data de 09 decembrie 2020 privind constituirea comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a eventualelor contestații la concursul de recrutare organizat în data de 8 ianuarie 2021 pentru ocuparea unei funcției publice de consilier superior, Catargiu Camelia Cristina fiind membru remunerat în comisia de concurs.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 79, alin. (1), lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 161/2003” se arată în comunicatul ANI.

Un secretar al altei comune din județ a explicat pentru Alba24 că asemenea situații sunt întâlnite în cazul administrațiilor mici, din cauza lipsei de personal și unde abia există angajați să fie constituite comisiile.

Este praf aruncat în ochi pentru o situație minoră, este doar o problemă de procedură nerespectată.

Când e vorba de o primărie mică, uneori nu există suficienți angajați ca să te duci pe tot lanțul birocratic.

ANI ignoră situații grave de incompatibilitate, inclusiv în Alba” a spus specialistul consultat de Alba24.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Luca Petru Fățan de la CS Unirea Alba Iulia a obținut prima victorie la un campionat european de box, la cadeți

Publicat

Luca Petru Fățan, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, a obținut prima victorie la un Campionat European de Box, la cadeți, împotriva unui englez. 

A pierdut însă lupta pentru medalie, împotriva unui tânăr de origine ucraineană.

Campionatul Europeană de Box – Cadeți se desfășoară în perioada 10-21 august în Turcia, la Erzum.

Sportivul nostru, în vârstă de 14 ani, a boxat la categoria de greutate 66 de kilograme, fiind antrenat de un an de către Andrei Dărămuș.

Progresul său în această perioadă a fost vizibil. Tânărul a câștigat multe meciuri importante.

”Calificarea, în sine, la Campionatul European de Box a reprezentat o performanță importantă.

Ne bucurăm de prima victorie, ar fi fost într-adevăr un vis să vină acasă și cu o medalie, dar suntem mulțumiți de prestație.

Continuăm pregătirea, nu ne lăsăm și la viitoarele competiții vom fi mai buni”, a spus Andrei Dărămuș.

La lotul național de box, sportivul nostru s-a aflat sub coordonarea profesorului Titi Tudor.

CS Unirea Alba Iulia (director Daniela Moșneag) transmite felicitări sportivului, antrenorului și mult succes la viitoarele competiții.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Indicatoare rutiere de orientare spre Baza de tratament de la Ocna Mureș, achiziționate de Primărie

Publicat

Primăria Ocna Mureș a cumpărat, la finalul lunii iulie, mai multe indicatoare rutiere de orientare spre Baza de tratament, o investiție unică în Transilvania.

Vezi și VIDEO: Cum arată complexul balnear de la Ocna Mureș, care se va deschide la sfârșitul verii. Investiție unică în Transilvania

Achiziția a fost făcută prin cumpărare directă, pe platforma SEAP, valoarea indicatoarelor fiind de 9.729 de lei, fără TVA.

Este vorba despre indicatoare rutiere pe suport metalic, respectiv:

  • indicator turier confirmarea direcțiilor de mers pe autostradă – dreptunghi 1.250 mm x 3.250 mm – 2 bucăți
  • indicator direcția spre obiectivul indicat – dreptunghi 1.250 mm x 3.000 mm – 2 bucăți
  • indicator direcția spre obiectivul indicat săgeată – 650 mm x 2.000 mm – 1 bucată

Indicatoarele includ și sistemele de prindere.

Complexul balnear de la Ocna Mureș, o investiție unică în Transilvania, va fi deschis pentru public la sfârșitul acestei veri.

Autoritățile locale și județene dau asigurări că, la final, investiția va rivaliza cu cele din Ungaria, preferate de turiștii români atât vara, cât și iarna.

Baza de tratament, cu o suprafață totală de aproximativ 6400 de metri pătrați este aproape gata.

Primarul Silviu Vințeler spune că dacă totul va merge bine, baza va fi gata la sfîrșitul lunii august, cel târziu în septembrie.

Printre lucrările importnte care mai trebuie realizate sunt montarea a două jacuzzi și a unei piscine pentru copii.

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

Primăria Zlatna a cumpărat zece vase florale suspendate, cu prindere pe stâlpi. Cât au costat

Publicat

drona

Primăria orașului Zlatna a cumpărat marți, 16 august, prin intermediul platformei Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), zece vase florale suspendate. 

Achiziția a fost făcută prin cumpărare directă, valoarea totală fiind de 24.800 de lei, fără TVA (circa 5.070 de euro).

Potrivit descrierii, vasele florale suspendate sunt realizate dintr-un plastic special. Acestea sunt prevăzute cu un rezervor de acumulare supraplin apă.

Fiecare vas este compus din două jumătăți, care se îmbină în jurul stâlpului. De asemenea, vasul floral este prevăzut cu suport de prindere pe stâlpii decorativi.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Statistici T5

Parteneri Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax