19 persoane au ajuns la urgențe după ce au participat la Revelionul organizat de o pensiune din Alba Iulia
De la distracție, la spital! 19 persoane au ajuns la spital direct de la petrecerea de Revelion, după ce au consumat bucatele pregătite pentru masa festivă la bucătăria unei pensiuni din Alba Iulia. Surse din cadrul DSP au declarat că 14 persoane au ajuns la spital cu salvarea și alții cu mașinile proprii. În total ar fi vorba despre 19 oameni care au acuzat dureri de burtă. Nici o persoană nu a rămas internată. Este vorba despre pensiunea Select.
Echipe ale Direcției de Sănătate Publică, ale Oficiului pentru Protecția Consumatorului și ale Direcției Sanitar-Veterinare au început o anchetă. Au fost recoltate probe și rezultatele vor fi disponibile în următoarele 3 zile. Nicio instituție nu a anunțat incidentul din proprie inițiativă. La pensiunea respectivă au sărbătorit revelionul circa 250 de oameni.
UPDATE: Potrivit DSP Alba, după prima raportare, luni dimineața, au fost înregistrate 14 persoane care au solicitat intervenții medicale la UPU în urma situației de la pensiunea respectivă. DSP a declanșat un control igienico sanitar prin care s-au prelevat probe din alimente, o anchetă epidemiologică și teste de sanitație de pe utilajele de lucru din bucătăria pensiunii și de pe mâinile personalului. Reprezentanții DSP spun că niciuna dintre persoanele care s-au prezentat la UPU Alba nu au fost spitalizate.
”Pensiunea Select-Alba. Revelionul 2018. Dezamăgire (...) Și că să încheiem apoteotic... până acum au plecat 7 salvări cu persoane cărora le este rău... de la pește probabil. Să sperăm că noi scăpam. În final cel puțin 30 de persoane au ajuns la spital. Trist. Noi și poate alții au mai mestecat pestele cu pricina încă o dată... acasă. Azi ne dregem cu ceai... deh, ce să facem... Rușine organizatorilor” este mărturia unei participante la petrecerea de revelion organizată de Pensiunea Select.
Un alt participant la petrecere a confirmat incidentul şi a spus că până la momentul apariţiei problemelor medicale, totul a fost în regulă: ”Şi noi ne-am petrecut noaptea de revelion la aceasta locaţie şi până la incidentul cu persoanele bolnave nouă personal ne-a plăcut maxim. Meniul a fost în concordanţa cu preţul plătit de noi toţi, care cred că a fost cel mai mic din oraş. Am avut şi noi 2 persoane (prieteni) la noi la masă care au ajuns la spital însă după investigaţiile de rigoare şi o doză de perfuzii au fost eliberaţi cu restricţii la mâncare 2 zile şi cu medicamentaţie. Din spusele prietenilor noştri implicaţi se pare ca e posibil sa fi fost o problema la aperitive nicidecum de la peste. Însănătoşire grabnica tuturor si un an nou aşa cum va doriţi.”
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (4)