Județul Alba se alătură, sâmbătă, 19 septembrie, Zilei de Curățenie Națională, printr-o nouă acțiune de voluntariat organizată în cadrul campaniei "Let’s Do It, România!".

Evenimentul este dedicat protejării mediului și desfășurat la nivel național, este recunoscut oficial prin Legea nr. 266/2024 și reunește voluntari implicați în curățarea zonelor afectate de deșeuri.

Publicitate

La nivel național, acțiunea din 19 septembrie 2026 se desfășoară simultan în toate județele țării și în București, în cadrul mișcării internaționale "Let's Do It World".

La data de 15 septembrie 2026, peste 179.000 de voluntari erau deja înscriși la nivel național.

Județul Alba se alătură acestei mobilizări, iar până în prezent peste 2.200 de voluntari s-au înscris pentru a participa la acțiunile de ecologizare.

Publicitate

Înscrierile sunt încă deschise

Înscrierile sunt în continuare deschise, astfel încât numărul participanților este în creștere, fapt ce denotă interes pentru acțiune.

Publicitate

Elevi, cadre didactice, familii, reprezentanți ai comunităților locale, organizații, companii și cetățeni sunt invitați să se alăture acestei inițiative și să contribuie concret la curățarea zonelor afectate de deșeuri și la protejarea mediului.

Loc de întâlnire în Alba Iulia

În municipiul Alba Iulia, zona vizată pentru activitățile de ecologizare din data de 19 septembrie 2026 este:

  • Râul Ampoi - zona Carolina Mall
  • Ora de întâlnire: 09:00
  • Locul de întâlnire: Cafeneaua TUCANO - parcul de joacă de la Carolina Mall

Înscrierile voluntarilor se pot face la https://app.letsdoitromania.ro.

Totodată, sunt puncte de întâlnire în tot județul Alba, iar cei care doresc să participe, pot consulta lista principalelor locații din Alba https://app.letsdoitromania.ro.

Publicitate

Tema ediției din acest an este "Tu ce lași în urma ta?", un mesaj care invită fiecare participant să reflecte la reala implicare și raportare față de o situație existentă cu care ne confruntăm.

"Le mulțumesc tuturor celor care s-au înscris și tuturor celor care se implică în organizarea acestei acțiuni. Peste 2.200 de voluntari în județul Alba înseamnă o comunitate care alege să se implice și să lase în urma sa un loc mai curat.

Înscrierile continuă și îi așteptăm alături de noi pe toți cei care doresc să contribuie la această acțiune", a transmis Laura Brădilă, coordonator județean "Let's Do It, Romania!" - Alba.

Publicitate