Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

20 aprilie: Bursa Locurilor de Muncă, la Alba Iulia. Oportunităţi de angajare pentru şomeri

Publicat

bursa locuri munca

Vineri, 20 aprilie, la Alba Iulia se organizează Bursa generală a locurilor de muncă. Atât şomerii, cât şi cei care doresc să se reorienteze profesional vor avea ocazia să ia legătura direct cu angajatori din zonă.

Acţiunea este organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba, în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” şi se desfăşoară în sala de conferinţe PAEM situată în Alba Iulia, strada Bucovinei, nr. 6 (Zona Piaţa Centru), începând cu ora 9.30.

Organizarea bursei locurilor de muncă este una dintre măsurile active care vine în sprijinul celor care se află în căutarea unui loc de muncă, destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă, transmite AJOFM. Obiectivul principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă îl constituie creşterea gradului de ocupare, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.

La acest eveniment sunt invitate să participe toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau cele care doresc să se orienteze/ reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen lung şi mediu.

Persoanele care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistrate la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă pot beneficia de prime de încadrare.

De asemenea, angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba deoarece, potrivit prevederilor Legii 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de subvenţii la încadrarea în muncă pe durată nedeterminată a acestor persoane.

Pentru a lua parte la eveniment, angajatorii interesaţi pot declara locurile de muncă vacante la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora au sediul firmei sau le pot transmite pe adresa de e-mail: ajofm@ab.anofm.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax