Sâmbătă, 2 mai, în satul Galtiu din județul Alba va avea loc comemorarea religioasă a liderului rezistenței anticomuniste din Munții Făgăraș, Ion Gavrilă Ogoranu. În acest an, pe 2 mai, se împlinesc 20 de ani de la moartea lui Ion Gavrilă Ogoranu, iar acest moment va fi marcat prin manifestări comenorative la Galtiu.

Publicitate

Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut la 1 ianuarie 1923 și a murit la 1 mai 2006. A trăit 83 de ani.

Evenimentul marchează împlinirea a 20 de ani de la moartea lui Ion Gavrilă Ogoranu și este organizat de Fundația care îi poartă numele. Manifestările vor începe la ora 11 și vor include slujba de pomenire la Biserica „Sfântul Nicolae” și în cimitirul satului, dezvelirea unei plăci comemorative amplasate pe casa memorială, dar și inaugurarea lucrărilor de reabilitare și amenajare expozițională a acesteia.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Organizatorii spun că momentul este dedicat memoriei lui Ion și a Anei Ogoranu, considerați de susținători simboluri ale luptei pentru libertate și demnitate.

”Sâmbătă 2.05.2026, ora 11, la Galtiu (com. Sântimbru, jud. Alba), va avea loc comemorarea religioasă prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la trecerea în lumea drepților a legendarilor eroi ai Rezistenței anticomuniste Ana și Ion Gavrilă Ogoranu, care ne-au lăsat una din cele mai impresionante povești ale luptei pentru libertate.

Manifestările vor cuprinde:

  • Slujba de pomenire – Biserica „Sf. Nicolae” și cimitirul satului din Galtiu;
  • Dezvelirea plăcii amplasate pe casa memorială;
  • Ceremonia inaugurării lucrărilor de reabilitare și amenajare expozițională a Casei memoriale Ana și Ion Gavrilă Ogoranu.
Publicitate

Chemăm la acest moment memorial pe toți cei care poartă în suflete dragoste și respect pentru memoria celor ce s-au sacrificat luptând pentru libertatea și demnitatea poporului român.” se arată într-un anunț transmis redacției Alba24 de Fundația Gavrilă Ogoranu.

Partizanul Ogoranu, vânat de comuniști timp de 30 de ani

Ion Gavrilă Ogoranu (1923–2006) a fost una dintre cele mai cunoscute figuri ale rezistenței armate anticomuniste din România, activ în Munții Făgărașului după instaurarea regimului comunist.

Ogoranu a ales calea rezistenței armate. S-a retras în Munții Făgărașului, unde a organizat și condus Grupul Carpatin Făgărășan, una dintre cele mai longevive și bine structurate formațiuni de partizani anticomuniști din România.

Publicitate

Condamnat la moarte în lipsă, urmărit constant de autorități, Ogoranu a reușit să rămână în libertate timp de aproape trei decenii, ascuns sub identități false și protejat de o rețea de oameni care și-au asumat riscuri enorme. O mare perioadă a trăit sub identitate falsă la Galtiu, în județul Alba.

Abia în 1976 a fost capturat de Securitate, însă nu a fost executat, într-un moment în care regimul comunist încerca să își îmbunătățească imaginea externă.

Cine a fost Ion Gavrilă Ogoranu și când a început legătura cu Mișcarea Legionară?

Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut în 1923, într-o familie modestă din satul Netotu, județul Făgăraș – astăzi Gura Văii, comuna Recea, județul Brașov. În 1934 a devenit elev al Liceului „Radu Negru” din Făgăraș, iar în 1936 a început să aibă legături cu Mișcarea Legionară, a explicat profesorul Dorin Dobrincu, specialist în istoria mișcării de rezistență anti-comunistă din România, într-un interviu acordat pentru G4Media.

Publicitate

Potrivit acestuia, într-o primă fază, Ion Gavrilă Ogoranu a făcut parte din „mănunchiul de prieteni”. Ulterior, acesta a intrat în Frățiile de Cruce, organizația de tineret a Mișcării, cunoscută pentru structura sa ierarhică și ritualizată.

Activitatea lui Ogoranu s-a desfășurat preponderent în clandestinitate, în contextul interzicerii partidelor politice, democratice sau fasciste, și introducerea regimului de dictatură al regelui Carol al II-lea, în februarie 1938. Ieșirea din subterană s-a produs în septembrie 1940, când legionarii au fost cooptați la putere de generalul Ion Antonescu.

Potrivit lui Dorin Dobrincu, în anul școlar 1940-1941, Ogoranu era elev în clasa a VIII-a de liceu (corespunzătoare clasei a XII-a de astăzi) și șef al Frățiilor de Cruce din liceul său, precum și al organizației din întregul județ Făgăraș.

Publicitate

În timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941, el a organizat o coloană de tineri legionari care a mărșăluit prin oraș, intonând „Sfântă tinerețe legionară”, imnul Mișcării Legionare.

Ion Gavrilă Ogoranu din Galtiu, ”fantoma” vânată de securitate timp de 29 de ani

În ciuda celor patru condamnari la moarte pronunțate de tribunalele staliniste, Ion Gavrilă Ogoranu a trăit până la 83 de ani. A reușit să înfrunte cu arma în mână regimul instalat de ruși România și când acest lucru nu a mai fost posibil, a reușit să se ascundă.

Zeci de ani, Gavrilă Ogoranu a fost pentru Securitate o fantomă și o sperietoare, principalul inamic al statului... un ”bandit”, cum îl numeau birocrații aparatului de represiune, în documentele pe care le întocmeau.

Publicitate

A fost grațiat la insistența președintelui american Nixon și a secretarului de stat Kissinger și a trăit în continuare la Galtiu, cu femeia care l-a ascuns și care l-a iubit o viață.

Pentru susținători, lupta sa din munți este văzută ca o formă de opoziție legitimă împotriva unei dictaturi dar trebuie privită și prin contextul trecutului său legionar.