Eveniment
20 iulie: Peste 150.000 de români îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, făcător de minuni și aducător de ploi. Tradiții și superstiții
Sfântul Ilie este pomenit în data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și închide Cerurile. În această zi, peste 150.000 de români îşi sărbătoresc onomastica.
Cei care poartă numele de Ilie, Iliuță, Ileana sau Ilinca vor primi urări de „La multi ani!”, cu ocazia onomasticii. În tradiţia populară, există credinţa că atunci când plouă Ilie se plimbă pe cer cu carul său de foc şi că deţine puterea de a opri sau a face să se reverse ploaia.
În popor se spune că Sfântul Ilie este cel care provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina.
Ilie, care în limba română înseamnă ‘’Al cărui Dumnezeu el este’’ a fost un proroc evreu menționat în A treia carte a regilor din Vechiul Testament.
Sfântul Ilie s-a născut cu peste 800 de ani î.Hr. în ținutul Tesvi, din Galaad, într-o familie de preoți.
Tradiția spune că din porunca lui Dumnezeu, prorocul a părăsit ținutul lui Israel îmbrăcat în piele de vițel și se duse la râul aflat dincolo de Iordan, unde a stat în casa unei văduve sărace care primi plata ospitalității sale prin faptul că pe toată perioada secetei covata cu făină și ulei nu i se mai goli.
După câteva zile de ședere în casa acestei văduve, fiul acesteia muri, iar femeia în durerea ei îl acuză pe Sfântul Ilie că ar fi adus necazul asupra casei sale. Sfântul Ilie îl luă pe copil și după ce suflă de trei ori asupra lui, tânărul a revenit la viață, Sfântul profețind prin acest lucru învierea morților.
Cele mai numeroase tradiții practicate de sărbătoarea Sfântului Ilie se regăsesc în mediul păstoresc.
Se spune că în ajunul acestei zile fetele se duceau noaptea pe ogoarele în care era semănată cânepa și se tăvăleau prin acesta, apoi dacă în acea noapte visau cânepa verde era semn că se vor mărita cu tineri frumoși, iar dacă visau cânepa uscată se zicea că se vor mărita cu bărbați bătrâni.
În dimineața acestei zile se culegeau plante de leac și plantele ce se foloseau pentru vrăji și farmece. Femeile duceau busuioc la biserică pentru a fi sfințit, după care îl puneau pe foc și cenușa rezultată o întrebuințau în scopuri terapeutice.
Consumul merelor era oprit până pe 20 iulie, și, de asemenea, nu era voie ca acestea să se bată cap în cap pentru a nu bate grindina. Femeile duc mere la biserică în această zi pentru a fi sfințite.
Tot de Sfântul Ilie, românii își amintesc și de sufletele morților și dau de pomană mere. De asemenea, apicultorii recoltau mierea de albine, această operație se realiza doar de către bărbați, femeile neavând voie să intre în stupină.
Tot acum se marchează miezul verii pastorale, data la care ciobanii coborau în sate.
De această sărbătoare creștină se obișnuia să se organizeze târguri, iarmaroace și bâlciuri, care reprezentau un bun prilej pentru tineri de a se cunoaște și în care atmosfera era însuflețită de muzică.
Sfântul Proroc Ilie a fost ridicat la Cer pe o căruță de foc trasă de cai. Oamenii spun că atunci când se întâmplă fenomene meteorologice extreme, Ilie traversează cerul cu căruța lui de foc.
Biserica îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul.
În România, peste 150.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ilie. Dintre aceștia, majoritatea poartă numele Ilie, Iliuță, Lică, adar şi Eliade, Ilieș, Iliuș sau Iliev.
Dintre femeile care vor sărbători duminică, majoritatea se numesc Ilinca, Eliana sau Ilia.
În Ziua Sfântului Ilie:
– nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină)
– îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri și mere la biserică spre binecuvantare și se împart de pomană
– se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocoș tăiat deasupra lor
– se duc berbecii la berbecar
– dacă tună, vor fi merele și alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile
surse: crestinortodox.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News