Connect with us
Advertisement

Actualitate

20 mai: Vernisajul expoziției „Politică naţională în Transilvania la 1848-1849. Din documentele timpului”, la Sala Unirii din Alba Iulia

Publicat

afis La Sala Unirii din Alba Iulia va fi vernisată vineri, 20 mai, începând cu ora 12.00, expoziția „Politică naţională în Transilvania la 1848-1849. Din documentele timpului”. În fiecare an, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, o expoziţie organizată în amintirea unei generaţii de români care au înţeles să fie, în acelaşi timp, români şi europeni îşi aşteaptă vizitatorii.

Expoziţia prezintă, pe de o parte, documente oficiale ale vremii, care oglindesc politica cercurilor de putere austriece şi maghiare, şi, pe de alta, documente (scrisori, chitanţe) care au circulat între liderii românilor, care au înţeles pe deplin spiritul vremii şi care, înţelegând acest spirit, necondiţionat s-au aşezat în slujba neamului lor.

Documentele mărturisesc efortul generaţiei româneşti paşoptiste ca fraţii de aceeaşi sorginte şi limbă să fie mereu împreună, stăpâni în propria ţară, o dorinţă cu atât mai mare cu cât azi, când împlinite năzuinţele lor, ofranda acestei generaţii despărţită de graniţe impuse de alţii ne apare în adevăratele ei dimensiuni, act de dreptate istorică şi mesaj de îndemn la unitate pentru un destin mai bun pentru români.

Documentele tipărite prezentate au fost emise de: împăratul Ferdinand I, generalul austriac Anton von Puchner (guvernator al Transilvaniei şi comandant suprem al trupelor austriece din Transilvania între 1840-1849), baronul Ludwig von Wohlgemuth (guvernator al Transilvaniei între 1849-1851), comisarii guvernamentali Vay Miklos şi Lajos Csany, generalul polonez Iosif Bem, revoluţionarul maghiar Lajos Kossuth precum şi de Comitetul Naţional Român.

Sunt prezentate şi documente manu propria (scrisori, chitanţe) cu semnăturile unor lideri români precum Avram Iancu, Simion Balint, Axente Sever, Ioachim Băcilă, Amos Tordăşianu, Vasile Fodor, Prodan Probu, Petre Ioanete.

Expoziţia prezintă, de asemenea, în facsimil, Marea Adunare Naţională de la Blaj, după acuarela semnată de Ion Petcu, stampa realizată la Paris de Barbu Iscovescu cu Apărătorii naţionalităţii române din Transilvania 1848-49 (Les défenseurs de la nationalité romaine en Transilvanie 1848-49), ziarul comemorativ Câmpul Libertăţii (1898) şi câteva arme de foc din perioada anilor 1848-1849.

Expoziţia documentară poate fi vizionată în perioada 20 mai – 27 iunie, în Sala Unirii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement