Connect with us
Advertisement

Actualitate

21 iunie: Examen pentru obținerea gradului de primar pentru medici, medici dentiști și farmaciști. Perioada de înscriere

medici spital

Publicat

medici Ministerul Sănătății organizează la data de 21 iunie, examen pentru obținerea gradului de primar pentru medicii, medicii dentiști și farmaciștii cu o vechime de minim 5 ani ca specialiști până la data de 31 decembrie, efectuată în specialitatea pentru care doresc să obțină gradul profesional. Înscrierile pentru examenul de primariat – sesiunea iunie încep luni, 16 mai, urmând să se încheie pe 31 mai.

Examenul se va desfășura în centrele universitare medicale care pot asigura condițiile de organizare și desfășurare a tuturor probelor prevăzute în tematicile specialităților solicitate, precum și componența comisiilor de examinare pentru specialitățile respective.

Candidații vor depune dosarele de înscriere pentru examen la direcțiile de sănătate publică din centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Arad, Brașov și Galați, respectiv la direcțiile medicale ale ministerelor cu rețea sanitară proprie, în perioada 16 – 31 mai, inclusiv.

Cadrele didactice și de cercetare științifică medicală vor depune dosarele de examen în aceeași perioadă, respectiv între 16 – 31 mai, inclusiv la sediul Ministerului Sănătății din str. George Vraca nr. 9 sector 1, București.

Arondarea candidaților pe specialități și centre universitare va fi afișată la data de 7 iunie pe site-ul Ministerului Sănătății, la rubrica informare/concursuri, concursuri examene/concursuri. Listele nominale ale candidaților admiși, precum și președinții de comisii, data, locul și ora de prezentare la examen se vor afișa la data de 16 iunie pe același site.

Examenul va consta din una, două sau trei probe clinice și proba practică conform tematicilor specialității respective. Fiecare probă de examen este eliminatorie, dacă nu se obține minimum nota 8,00 (opt). Media minimă de promovare și confirmare în gradul profesional de medic, medic dentist sau farmacist primar este 8,00 (opt). Candidații care nu obțin această medie vor fi declarați nepromovați.

sursa: ms.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement