Connect with us
Publicitate

Actualitate

22 aprilie: Seminar ADR Centru la Alba Iulia pentru informarea potenţialilor solicitanţi de fonduri europene nerambursabile în perioada 2014-2020

Publicat

Foto3-1 Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în colaborare cu consiliile județene din Regiunea Centru și reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dar și ai altor organisme regionale, vor prezenta, în perioada 16-29 aprilie 2015, în fiecare din municipiile reședință de județ din Regiunea Centru, informații actualizate privind pregătirea de proiecte pentru perioada de finanțare 2014-2020. La Alba Iulia, seminariul va avea loc în 22 aprilie.

Suita acestor evenimente a fost concepută de ADR Centru pentru a veni în sprijinul potenţialilor solicitanţi de fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programele Operaţionale 2014-2020. În cadrul şedinţei ordinare a CDR Centru din data de 18 martie, desfasurata la Braşov, a fost analizată oportunitatea derulării acestor seminarii de informare a potenţialilor beneficiari de fonduri europene nerambursabile, pentru pregătirea proiectelor finanţabile în perioada 2014-2020. Membrii CDR Centru au fost de acord în unanimitate că această propunere vine în întâmpinarea nevoilor potenţialilor beneficiari de fonduri.

ADR Centru va organiza aceste seminarii de informare, reunite sub egida unei Caravane de informare ”Fondurile Europene 2014-2020 în Regiunea Centru”, care se va derula in perioada 15-30 aprilie 2015.

Seminariile din cadrul acestei caravane de informare vor fi organizate după cum urmează:

– 16.04.2015, ora 10.00 la Miercurea Ciuc – pentru judeţul Harghita, în Sala mare a Palatului Administrativ

– 17.04.2015, ora 10.00 la Braşov – pentru judeţul Brasov, în Sala mare a Centrului Cultural Reduta.

– 21.04.2015, ora 11.00 la Sfântu Gheorghe – pentru judeţul Covasna, în sala Orchidea Events

22.04.2015, ora 10.00 la Alba Iulia – pentru judeţul Alba, in Sala mare de Conferinţe a Hotelului Parc

– 28.04.2015, ora 10.00 la Târgu Mureş – pentru judeţul Mureş, în Sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean

– 29.04.2015, ora 10.00 la Sibiu – pentru judeţul Sibiu, in sala mare de şedinţe a Consiliului Judeţean

”Pentru că un aspect important al actualei perioade de programare, în cadrul căreia au fost lansate două programe operaționale, îl constituie corelarea viitoarelor finanțări europene pentru anii 2014-2020, pe principalele direcții de dezvoltare: Competitivitatea, Oamenii și societatea, Infrastructura și Resursele, dar și Spațiul rural, prin Programele Operaționale aferente, seminariile propuse vor fi organizate alături de reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și ai altor organisme implicate în pregătirea de proiecte pentru perioada de finanțare 2014-2020”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru, referindu-se la aceste evenimente de informare din Regiunea Centru.

Program seminar județean de informare privind pregătirea regională pentru perioada de programare 2014-2020

9.30 – 10.00 Înregistrarea participanților

10.00 – 10.10 Cuvânt de deschidere

10.10 – 11.30 Prezentare privind Stadiul implementării POR 2007-2013 în Regiunea Centru

11.30 – 12.30 Dezbateri privind principalele probleme identificate în procesul de implementare al proiectelor POR 2007-2013. Studii de caz.

12.30 – 13.00 Prezentare privind aspectele europene şi naţionale privind procesul de programare pentru perioada 2014-2020

13.0 0 – 13.30 Prezentare privind interdependența dintre alocările financiare ale actualei perioade de finanțare și structura instituțională adoptată prin Acordul de Parteneriat – Corelare între POR 2014-2020 și Programele Operaţionale destinate României: POC, POIM, POCU și PNDR

13.30 – 14.30 Prezentare privind versiunea Ian-2015 a Programului Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea Centru

14.30 – 15.00 Corelarea posibilităților de finanțare dintre POR 2014-2020 și Programele finanțate direct de Comisia Europeană: Orizont-2020, Erasmus+, Europa Creativă, COSME și InterReg 2014-2020

15.00 – 15.30 Discuţii privind subiectele abordate. Concluzii.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate