24 februarie: Creștinii ortodocși pomenesc aflarea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

În 24 februarie creștinii ortodocși sărbătoresc, întâia și a două aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a fost ucis din porunca regelui Irod Antipa.

Irod Antipa era mustrat de Sfântul Proroc Ioan pentru legătura sa cu Irodiada, soţia fratelui său Filip, zicându-i: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Pentru aceasta Sfântul Ioan a fost întemniţat în cetatea Sevastia, din Samaria.

Când Irod şi-a serbat ziua dând un ospăţ demnitarilor săi, fata Irodiadei a intrat şi a dansat în faţa oaspeţilor şi a lui Irod, care a fost atât de tulburat încât i-a spus: „Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu” (Marcu, 6, 22-23).

După ce s-a sfătuit cu mama ei, aceasta a cerut capul Sfântului Ioan Botezatorul pe tipsie. Regele s-a întristat, dar din pricina jurământului şi pentru cei ce şedeau împreună cu el la masă a poruncit să fie tăiat capul Sfântului Ioan.

Tradiţia spune că soldaţii au năvălit în temniţă şi i-au tăiat capul Sfântului Ioan pe când acesta se ruga. Trupul său a fost luat în taină de ucenici şi îngropat, însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Despre aceasta ştia numai soţia lui Huza, economul lui Irod, cu numele Ioana.

Aceasta, având multă durere pentru uciderea nevinovată a Sfântului Marelui Proroc Ioan, l-a luat de acolo noaptea, în taină, şi, punându-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonul, la Ierusalim. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.

În acest loc a stat până în vremea Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. De aici a trecut de la unul la altul, prin multe mâini, fiind lăsat de olar într-un vas cu apă care era pus într-un sicriu.

După mulţi ani, a fost descoperit la Emesa, îngropat într-o peşteră locuită de monahi, în jurul cărei se ridicase o mănăstire.

Capul Sfântului Proroc Ioan a fost găsit de arhimandritul acelei mănăstiri, Marcel, care l-a înştiinţat de aceasta pe episcopul locului, Uranie. După dezgropare a fost aşezat în sfântul altar al bisericii din cetate. Aceasta este cea de-a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.

După mulţi ani, cinstitul cap a fost dus în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva Sfintelor icoane, a fost ascuns la Comane, la hotarul imperiului cu Armenia şi îngropat acolo. De aici a fost adus, din nou, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul din Constantinopol (860).

Aceasta este cea de-a treia şi Cinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înaintemergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea în chip de negrăit. Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească.

Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episcopul Emesiei.

Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minunea din urmă aflare a cinstitului cap.

surse: vol. „Vieţile Sfinţilor”, creștinortodox.ro