La Sebeș, de 10 ani, vacanța de vară începe cu o poveste, cu o carte magică, cu prieteni noi, joc și multă veselie. În urmă cu un deceniu, acest proiect de suflet numit „Biblioteca de vacanță” a pornit la drum de la un copilaș curios, isteț, voios și încântat de filele pline cu povești, cu bucle aurii și ochișori ca marea, parcă desprins din poeziile volumului blagian „Cărăbușul de aramă”.

Publicitate

Din dorința de a transforma vacanța de vară într-o aventură a cunoașterii și a lecturii, am creat un program educativ care se bucură actualmente de un real succes.

De-a lungul celor zece ani, peste 1000 de copii au descoperit universul fascinant al cărților, au participat la întâlniri cu invitați speciali, au vizionat filme educative, au învățat prin joc și au legat prietenii care au trecut dincolo de vacanțele de vară. Poveștile au prins glas, personajele au devenit prieteni, iar lectura s-a transformat într-o adevărată aventură, care continuă să inspire și să formeze noi generații de cititori.

Publicitate

Biblioteca de vacanță la Sebeș, a zecea ediție

Sub semnul acestei aniversări speciale, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș îi invită pe copiii înscriși la bibliotecă, cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, la ediția a X-a a programului estival „Biblioteca de Vacanță”, care va avea loc în perioada 24 iunie – 3 iulie 2026.

Lecturi interactive și povești captivante, ateliere creative, jocuri și activități recreative, întâlniri cu invitați speciali, proiecții de filme educative se vor desfășura de luni până vineri, între orele 10:30 și 12:00, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș și în sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Publicitate
Centrul cultural Lucian Blaga Sebeș

Centrul cultural Lucian Blaga Sebeș

La această aniversare specială vor participa, ca în fiecare an, biblio-voluntari inimoși, cadre didactice dedicate, părinți și bunici care dăruiesc mereu timp, răbdare și dragoste pentru carte. Fiecare dintre ei ne adăugă câte o filă la povestea celor 10 ani de „Bibliotecă de vacanță”.

Biblioteca este un loc al cărților, dar și al viselor. Aici, un copil poate deveni explorator, inventator, cavaler, artist sau erou de poveste, doar deschizând o carte.

”Îi invităm pe micii noștri cititori să sărbătorim împreună 10 ani de povești citite pe nerăsuflate, 10 ani de imaginație fără limite și 10 ani de copilărie trăită printre cărți!”, este mesajul organizatorilor.

Publicitate

Înscrierile se fac pe baza permisului de intrare, la sediul Bibliotecii Municipale „Lucian Blaga” Sebeș, situat în bulevardul Lucian Blaga, numărul 45, telefon 0258/732848, în perioada 17 - 23 iunie 2026. Locurile sunt limitate.

Comunicat Primăria Sebeș