Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

25 Decembrie – Nașterea Domnului (Crăciunul): a treia mare sărbătoare dintre cele 12 praznice împărătești ale a lumii creștine

Publicat

nasterea domnului

În fiecare an, pe data de 25 decembrie, se sărbătorește Nașterea Domnului Iisus Hristos. Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinilor, care marchează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus Hristos și este celebrat în lumea întreagă.

Naşterea Domnului (întruparea Fiului lui Dumnezeu), sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau la 7 ianuarie (după calendarul iulian), face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) ale Bisericii Ortodoxe, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.

VEZI: MESAJE de CRĂCIUN: Urări de Sărbători pentru cei dragi. SUTE de mesaje frumoase și felicitări haioase

Mesia Hristos a venit pe pământ cu o fire străină de a Sa, adică cu fire omenească, în cetatea Betleemului (Beit Lehem – Casa pâinii), care se află la o distanţă de 7 km de Ierusalim.

În oraşul natal al regelui David, s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. III, 16).

Vezi și MESAJE de SFÂNTUL ȘTEFAN: URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite prin SMS persoanelor dragi

Peştera care, după tradiţie, este locul unde a venit pe lume Iisus Hristos se află pe o colină din partea de est a oraşului. Sfinţii împăraţi Constantin şi mama sa Elena au înălţat aici, în anul 330, o biserică, care ulterior a fost restaurată de împăratul Iustinian (527-565). Este cea mai veche biserică din Ţara Sfântă. Sub altarul acestui aşezământ se află peştera naşterii Domnului, intrarea în acest spaţiu se face prin partea de nord şi cea de sud a altarului.

nasterea maicii domnului sfanta maria

Naşterea Domnului, eveniment unic în istoria omenirii

Naşterea Domnului, eveniment unic în istoria omenirii, s-a petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, care domnea peste Galileea (Nazaretul) şi Iudeea (unde era Betleemul). Amândouă regiunile făceau parte din Imperiului Roman şi erau guvernate de către un procurator. Imperiul era condus de Octavian Augustus (27 î.Hr-14 d.Hr), reorganizator al administraţiei şi armatei romane.

Mesaje de Anul Nou 2022 * Felicitari de Anul Nou 2022 * Mesaje de Revelion 2022 * Mesaje haiose de Anul Nou 2022 * URĂRI de La Mulți Ani 2022

În acea perioadă, a fost dispusă de autorităţi organizarea unui recensământ, fiecare trebuind să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Printr-un astfel de procedeu se stabilea o bază de date pentru impozitarea populaţiei şi a terenurilor.

Potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, mergând cu Iosif de la Nazaret la Betleem, spre a împlini porunca autorităţilor, Sfânta Fecioară Maria a născut pe Iisus, într-un staul de animale de la marginea cetăţii.

Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Naşterea Mântuitorului lumii. Tot atunci şi tot acolo, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit cei trei magi din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărăteşti: aur, smirnă şi tămâie.

Naşterea Domnului, numită şi Crăciunul, pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, dar nu este tot atât de veche ca Paştile (Învierea Domnului) sau Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

VEZI Calendar Creștin Ortodox 2022: Toate sărbătorile religioase importante din noul an în Calendarul Bisericesc

Despre vechimea sărbătoririi Naşterii Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în vremea sa (în cea de-a doua jumătate a secolului al IV-lea), sărbătoarea era cunoscută numai de câţiva ani, dar ea strălucea prin cinstirea care i se dădea.

Marele părinte al Bisericii spune însă că Naşterea Domnului ar putea fi numită sărbătoare nouă şi veche. Nouă, pentru că ea se făcuse cunoscută de puţin timp; veche, pentru că era trăită cu aceeaşi intensitate ca sărbătorile mai vechi (Paştile sau Rusaliile).

Pentru a întări spusele sale, Sfântul Ioan Gură de Aur citează din Faptele Sfinţilor Apostoli cuvântul învăţătorului de Lege iudaică, Gamaliel, adresat sinedriului. Gamaliel era conducător al unei celebre şcoli rabinice şi membru în sinedriu (instituţie evreiască care avea funcţie de conducere religioasă şi politică). El a cerut cu autoritate şi argumentat să nu mai fie urmăriţi şi prigoniţi apostolii lui Hristos.

„Şi acum zic vouă: Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu”, spunea cărturarul evreu. (Fapte 5; 38-39)

Tot la fel se va întâmpla şi cu praznicul Naşterii Domnului, spune profetic Sfântul Ioan Gură de Aur, când va fi mai mult cunoscut, se va bucura de o cinste mult mai mare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax