252 de proiecte prin PNRR, în județul Alba. Prefectura cere primăriilor raportarea urgentă a stadiului investițiilor
Instituți Prefectului Alba a convocat luni o ședință de lucru cu primarii, reprezentanții unităților administrativ-teritoriale și responsabilii din administrațiile locale care gestionează proiecte finanțate prin PNRR.
Întâlnirea a fost condusă de subprefectul județului Alba, Andrei Vincze, cu participarea secretarului general al Instituției Prefectului, Nelu Fleșer.
Discuțiile au vizat raportarea stadiului proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în condițiile în care, la nivelul județului Alba, sunt aprobate în total 252 de cereri de finanțare prin PNRR.
Dintre acestea, 246 de cereri, în valoare totală de 58.325.966 de lei, sunt aferente componentelor C10 (PNRR/2022/C10 — Fondul Local — promovarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice) și C5 (Valul Renovării).
Alte 6 cereri de finanțare sunt aprobate în cadrul componentei C15 (Educație), cu o valoare totală de 13.685.227 de euro.
Termen până marți, la ora 15:00, pentru raportarea datelor
În cadrul întâlnirii au fost prezentate procedurile privind raportarea datelor în platforma MDLPA, termenele pentru transmiterea informațiilor și documentelor justificative, precum și obligațiile beneficiarilor privind actualizarea situației proiectelor aflate în derulare.
Primăriile și ceilalți beneficiari ai finanțărilor prin PNRR au termen până mâine, la ora 15:00, pentru transmiterea în platforma MDLPA a stadiului actualizat al lucrărilor și a datelor solicitate.
Raportarea trebuie să includă informații corecte și complete privind gradul de execuție al proiectelor, situația angajamentelor cu constructorii, termenele de finalizare, procentul financiar decontat, documentele justificative și fotografiile relevante ale investițiilor aflate în implementare.
Ce trebuie să transmită administrațiile locale
Reprezentanților administrațiilor publice locale li s-a solicitat să trateze cu maximă prioritate procesul de raportare.
Datele transmise trebuie să vizeze stadiul fizic și financiar al proiectelor, gradul de execuție al lucrărilor, termenele estimate de finalizare, situația contractelor și a plăților către constructori, precum și documentele justificative și fotografiile relevante privind progresul investițiilor.
Prefectura Alba va monitoriza implementarea proiectelor
Instituția Prefectului, Județul Alba, va continua monitorizarea procesului de implementare a proiectelor finanțate prin PNRR și colaborarea cu autoritățile implicate.
Scopul este accelerarea investițiilor și asigurarea absorbției integrale a fondurilor europene alocate județului Alba.
Foto: Instituția Prefectului Alba
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)