Actualitate
26 iunie: Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri. Informări ale tinerilor şi concursuri în Alba
Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Alba, desfăşoară, până în 26 iunie, o serie de activităţi de informare, conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la problematica drogurilor în România, pentru marcarea Zilei Internaţionale Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri.
CPECA Alba, în parteneriat cu Penitenciarul Aiud, organizează o activitate de informare cu privire la fenomenul drogurilor adresată persoanelor private de libertate din, realizează două activităţi de informare la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba Iulia şi Biblioteca Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi participă, în calitate de partener, la masa rotundă cu sloganul „Să ne dezvoltăm vieţile, comunităţile, identităţile fără droguri”, organizată de DSP Alba la Centrul de resurse Academia Doamnelor din Alba Iulia.
În data de 26 iunie 2016, CPECA Alba în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba va desfăşura la Festivalul Cetăţilor Dacice de la Cugir activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare, precum şi activităţi de petrecere a timpului liber, concursuri cu tematică antidrog, destinate copiilor şi tinerilor. Totodată, va fi organizat un stand pentru distribuirea materialelor de promovare şi se vor realiza activităţi de panotaj cu mesaje antidrog.
Specialiştii antidrog invită publicul să se alăture acestui demers, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile şi consecinţele nocive ale consumului şi traficului de stupefiante.
Începând din 1987, în fiecare an, în data de 26 iunie, la nivelul tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) se marchează Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri, ca expresie a determinării ONU de a consolida acţiunile şi cooperarea la nivelul statelor membre, pentru atingerea obiectivului de a avea o societate internaţională fără consum abuziv de droguri.
An de an, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) este promotorul campaniei internaţionale de sensibilizare privind provocarea majoră pe care drogurile ilicite o reprezintă pentru societate în ansamblu şi încurajează derularea, în lumea întreagă, a cât mai multor activităţi de atenţionare cu privire la acest fenomen.
Tema UNODC pentru Ziua Internaţională Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri de anul acesta are ca mesaj: „Întâi ASCULTĂ! Ascultându-i pe copii şi tineri, realizezi un prim pas pentru a-i creşte sănătos şi în siguranţă”.
Medicii, psihologii şi asistenţii sociali ai Agenţiei Naţionale Antidrog atrag atenţia asupra riscurilor la care se expun persoanele care consumă droguri: infecţii grave (HIV, HVC, HVB, TBC etc.), infarct sau hemoragii cerebrale, deces, abandon şcolar, degradarea relaţiilor sociale, pierderea locului de muncă, infracţionalitate etc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News