Connect with us
Advertisement

Actualitate

Au început înscrierile pentru copii la creșele din Alba Iulia. În 4 septembrie se afișează LISTELE FINALE. Criterii şi condiţii

Publicat

Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat, vineri, 22 august, criteriile de punctare a cererilor de înscriere a copiilor la creşă şi documentaţiile necesare. Înscrierile vor începe din data de 27 august, continuând până în data de 29 august. Numărul de locuri vacante la creșa de cartier din Ampoi este 31, iar 55 de locuri sunt libere la creșa din Cetate de pe strada Alexandru cel Bun. Cererile se primesc la Primăria municipiului Alba Iulia, camera 8, biroul Registratură. Acestea urmează să fie analizate în perioada 1- 2 septembrie. În data de 2 septembrie, la Primăria Alba Iulia, dar și la sediul creșelor vor fi afișate locurile și listele cu cererile admise şi sediile creșelor.

Părinții pot depune contestaţiile din momentul afişării listei până în data de 3 septembrie, ora 16.00. Contestațiile vor fi soluționate până în data de 4 septembrie, urmând că în acea zi să fie afişată lista finală cu copiii admişi.

Cei care au depus cereri până acum vor trebui să reia procedura după noile criterii.

Criteriile şi documentaţia au fost în consultare publică până în data de 14 august, iar cetăţeni au adus o serie de sugestii. Propunerile primite s-au referit la punctarea inclusiv a reşedinţei din actul de identitate, tot cu 10 puncte sau mărirea celui pentru familiile în care doar unul dintre părinţi lucrează şi nu există altă variantă pentru îngrijirea copilului decât de către mamă (bunicii sunt în altă localitate (varianta iniţială era de 2 puncte). De asemenea, s-a cerut majorarea punctajului pentru persoanele căsătorite (5 puncte) şi cumularea punctelor 4 şi 6 din lista cu acte (adeverinţă facultate).

În Alba Iulia sunt diponibile 86 de locuri la cele două creşe de stat, respectiv cea din Ampoi I, de pe strada Livezii şi cea din zona Cetate, de pe strada Alexandru cel Bun, care urmează să fie deschisă până la toamnă.

Varianta finală de aprobare pentru CRITERII privind punctarea cererilor de înscriere a copiilor în creșele din municipiul Alba Iulia

”Înscrierea copiilor la creșă este realizată în temeiul unei solicitări scrise din partea părinților/reprezentanților legali ai copiilor, în ordinea datei de depunere a cererilor și în conformitate cu numărul de locuri aprobate, pentru sistemul public” – Legea 263/2007, art. 7, alin.3

Criteriile de departajare se vor aplica doar în cazul în care numărul de solicitări va depăși numărul de locuri disponibile pentru înscrieri.

1. Domiciliul părinților/ reprezentanților legali (ambii părinți) să fie în municipiul Alba Iulia, la data adoptării hotărârii consiliului local – 10 puncte

Notă: În condițiile in care persoanele cu domiciliul stabil în localitățile limitrofe au obținut domiciliul flotant în Alba Iulia la data adoptării prezentei hotărâri, nu vor beneficia de punctajul de mai sus.

2. Ambii părinți/părintele unic să aibă loc de muncă/student la zi – 10 puncte

– Părinte unic cu raport de muncă suspendat (cu excepția celor cuprinși la „Condiții eliminatorii punctul 2) – 3 puncte

– Un părinte lucrează, iar al doilea fără loc de muncă/cu raportul de muncă suspendat (cu excepția celor cuprinși la „Condiții eliminatorii punctul 2 ) – 2 puncte

3. Solicitanții să nu aibă datorii restante (inclusiv amenzi) la ultimul termen de plată a anului în curs – 31 martie – 5 puncte

4. Starea de sănătate a copilului să fie dovedită cu adeverință medicală eliberată de medicul de familie a copilului cu textul “apt de intrare în creșă” – 10 puncte (acest punct este condiţie de depunere a dosarului, eliminatorie, nu se punctează)

5. Situația familială:

– Familia monoparentală – 10 puncte

– Familia biparentală (căsătoriți, uniune consensuală) – 5 puncte

6. Număr copii în întreținere:

– 1 copil – 2 puncte

– 2 copii – 4 puncte

– 3 copii şi mai mulţi de 3 copii – 6 puncte

7. Frați care frecventează deja creșa sau grădinița care funcționează în imediata apropiere / aceeași clădire cu creșa – 1 punct

8. Copii gemeni / tripleți – 5 puncte

Condiții eliminatorii:

1. Nu se vor înscrie în creșă copii pentru care medicul de familie nu eliberează adeverință medicală cu textul „sănătos clinic și apt pentru intrare în creșă

2. Nu se vor înscrie în creșă copii la care unul din părinți se află în concediul de creștere a copilului/indemnizație de creștere a copilului.

Persoanele care refuză să prezinte toate actele stabilite în Anexa referitoare la lista cu actele necesare înscrierii copiilor în creșă vor fi respinse.

LISTA CU ACTE NECESARE ÎNSCRIERII ÎN CREȘĂ

1. Cererea de înscriere – solicitanţii depun o singură cerere cu o singură opţiune

2. Copie de pe certificatul de naştere al copilului

3. Copie de pe actele de identitate ale părinţilor/reprezentanţilor legali, certificatele de naştere ale fraţilor minori si, după caz, copie a hotărârii/sentinţei de plasament sau a sentinţei de încredinţare în vederea adopţiei

4. Adeverinţa de venituri pentru fiecare dintre părinţi/reprezentanţi legali, cu precizarea valabilităţii contractului de muncă, pe ultimele 6 luni

5. Adeverinţa de la medicul de familie, în care să se menţioneze ca respectivul copil este sănătos clinic şi apt pentru intrare în creşă

6. Adeverinţă de la facultate

7. Certificatul de deces / sentinţă de divorţ, definitivă şi irevocabilă, pentru părintele unic / sentinţă plasament

8. Adeverinţă pentru copiii (fraţii) care frecventează grădiniţa în apropiere (Grădiniţa nr. 13 sau 14)

9. Sentinţa de încredinţare copii, de stabilire a pensiei alimentare, definitivă şi irevocabilă 10. Certificatul fiscal de la Direcţia de venituri care să ateste că nu au datorii restante (inclusive amenzi) la ultimul termen de plată a anului în curs- 31 martie

11. Act doveditor privind suspendarea raportului de muncă, cu excepţia indemnizaţiei de creştere a copilului

12. Copia după certificatul de căsătorie

13. Orice act care dovedeşte uniunea consensuală

14. Alte acte justificative în funcţie de situaţia descrisă în cerere, pentru a putea beneficia de punctajul aflat în criterii

15. Pentru locurile sociale se depun şi următoarele acte:

– Certificat de încadrare în gradul grav de handicap

– Acte care să demonstreze situaţia de urgenţă sau după caz situaţia în care copilul este cu risc de separare de familie /abandon

CONDIȚII DE ACCES ÎN CREȘĂ PENTRU LOCURILE SOCIALE

I. Venit până la 142 lei/membru de familie (limita de venit pentru acordarea venitului minim garantat pentru o persoană) și să se afle în evidența DAS Alba Iulia cu următoarele beneficii de asistență socială: VMG, ASF, Cantina, beneficiar al serviciilor Centrului pentru adăpostire a victimelor violenței în familie pe perioada instituționalizării părintelui, ambii părinți/părintele unic proveniți din instituții de ocrotire.

II. Un membru de familie (părinte, copil) încadrați în gradul grav de handicap.

III. Situații de urgență ( ex. moartea subită a părinților/reprezentanților legali, accidente).

IV. Situaţii de abandon/separare de familie.

Pentru toate cazurile sociale se efectuează anchetă socială.

După încadrarea într-unul din cazurile de mai sus și efectuarea anchetei sociale, dacă se depăşeşte numărul de locuri pentru cazuri sociale aprobate, se aplică criteriile privind punctarea cererilor de înscriere a copiilor în creșele din municipiului Alba Iulia.

Orice neconcordanță între cele declarate de părinte/reprezentant legal al copilului și situația reală constatată ulterior duce la respingerea cererii.

Vezi Model Cerere-tip inscriere copii cresa

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement