Connect with us
Advertisement

Eveniment

28 februarie, „Miercurea Alarmelor”: exercițiu de alarmare în Alba Iulia și alte localități din județ

alarma, sirena

Publicat

În Alba Iulia și alte localități din județ va avea loc miercuri, 28 februarie, un exercițiu de alarmare publică denumit „Miercurea Alarmelor”. ISU Alba va efectua verificări ale echipamentelor și fluxurilor de transmitere a mesajelor de alertă.

Între orele 10:00 – 11:00, sirenele urmează să fie testate pentru funcționarea optimă.

Exercițiul „Miercurea alarmelor” se va desfășura la nivel național, pentru verificarea funcționării sirenelor de alarmare publică. Populația este rugată să nu intre în panică.

Astfel, sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.

„Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgentei anunțate sunt de un real folos într-o situație limită.

Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență.

În cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și posturi radio și TV.

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate”, au transmis reprezentanții ISU Alba.

Semnalele de alarmă

Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

  • Alarmă la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;
  • Prealarmă aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;
  • Alarmă aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement