28 februarie, Ziua Protecției Civile în România. 90 de ani de la înființarea structurilor de apărare civilă

În fiecare an, la 28 februarie este sărbătorită Ziua Protecţiei Civile sau Ziua Apărării Civile. În 2023, se împlinesc 90 de ani de la înființarea acestor structuri în România.

Protecţia civilă în România a luat ființă în 1933, prin Decretul Regal nr. 468. Acesta aproba „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”.

Conceptul de protecţie civilă se referă la ansamblul sistemelor, structurilor şi resurselor gestionate de guverne şi care sunt orientate spre protejarea populaţiei non-combatante, în principal în caz de dezastre naturale şi tehnologice. Această definiţie este valabilă în special în arealul geografic al Uniunii Europene.

Programul manifestărilor în Alba

Cei 90 de ani de la înființarea ,,Zilei Protecției Civile” vor fi sărbătoriți de ISU Alba, în Piața Cetății din municipiul Alba Iulia unde, începând cu ora 14.00

• expoziție de tehnică de intervenție
• ceremonial Militar cu prilejul ,,Zilei Protecției Civile”
• avansări în grad
• ceremonial militar – depunerea jurământului militar
• treceri în rezervă.

De asemenea, până vineri, 3 martie, sunt „Zilele Porților Deschise” la toate sediile subunităților de intervenție (Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Câmpeni, Blaj). În intervalul orar 9.00 – 12.00, cei interesați se pot bucura de expoziția de tehnică și mijloace de intervenție și pot asista la prezentarea misiunilor specifice protecției civile, potrivit ISU Alba.

Protecția civilă – ce înseamnă

Denumit iniţial „apărare pasivă”, conceptul de protecţie civilă a trecut ulterior la denumirea de „apărare locală antiaeriană” (1952), apoi la ”apărare civilă” (1978), din anul 1994 fiind consacrat ca „protecţie civilă”, prin Legea apărării naţionale nr. 45 din 1 iulie 1994.

Protecţia civilă este definită drept ”o componentă a sistemului securităţii naţionale, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, al protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate”.

Protecţia Civilă, componentă a apărării naţionale, ”cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora”.

Prin Decretul Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care a intrat în vigoare la 23 martie 1933, s-a stabilit că ”Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întregul teritoriul de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă”, potrivit volumului ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).

Erau astfel stabilite atribuţii ministerelor, localităţilor, întreprinderilor şi instituţiilor şi se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, dar şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor.

De asemenea, acest regulament cuprindea Planul Apărării Pasive, un document unic de înfiinţare a formaţiunilor de intervenţie, instituind-se astfel şi măsuri preventive şi de salvare.

Primele măsuri în competența pompierilor militari

Pe de altă parte, regulamentul prevedea şi o serie de măsuri ce intrau în competenţa pompierilor militari, referitoare la organizarea şi participarea la exerciţiile publice de alarmare şi de pregătire a populaţiei civile.

În ceea ce priveşte reglementările de rang superior privind protecţia populaţiei şi a bunurilor în caz de conflict armat, acestea au fost stipulate în Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război nr. 1245/24 aprilie 1933, care prevedea, totodată, încadrarea cetăţenilor ţării în diferite organizaţii paramilitare.

Momente importante în organizarea structurilor de apărare pasivă au fost marcate de alte acte normative, precum:

• Ordinul M.St.M. nr. 45.082 din 15 septembrie 1948, prin care s-a reînfiinţat Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului
• Decretul nr. 222 din 9 septembrie 1950, care prevedea măsuri de organizare şi funcţionare, pregătire şi control privind apărarea pasivă a teritoriului ţării, reglementări de inspiraţie sovietică (ulterior modificate, în raport cu realităţile româneşti)
• Decizia ministrului Afacerilor Interne nr. 133 din 8 ianuarie 1951, prin care s-a înfiinţat Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului.

În anul 1952, au fost organizate, pe noua structură administrativ-teritorială, state majore regionale ale apărării antiaeriene, cu servicii specializate la nivelul localităţilor şi unităţilor economice.

Apărarea civilă

A urmat Legea nr. 2/1978, care a consfinţit aplicarea, în România, a unei noi concepţii privind apărarea civilă, modernizarea fiind impusă de ruptura provocată de evenimentele din Cehoslovacia din 1968, dar şi de catastrofele naturale care au lovit ţara, precum inundaţii, cutremurul din 1977 sau unele catastrofe industriale (incendii pe platformele petrochimice şi metalurgice etc.).

În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile nr. 106, în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri, iar în prezent Protecţia Civilă este reglementată prin Legea nr. 481 din 2004, care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU, precum şi cu cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.

România a realizat, în 2004, un proces de reformă instituţională, reunind protecţia civilă şi pompierii militari într-o structură unitară – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

surse: Agerpres, ISU Alba