Connect with us
Publicitate

Actualitate

28 iulie – 1 august: Concursul naţional de Fizică şi Chimie „Impuls Perpetuum” la Alba Iulia

Chimie

Publicat

Alba Iulia găzduieşte, în perioada 28 iulie – 1 august, etapa naţională a Concursului de Fizică şi Chimie pentru clasele VI-VIII „Impuls Perpetuum”. Probele din cadrul acestui concurs sunt destinate elevilor din mediul rural. Vor fi peste 100 de participanţi din ţară.

Subiectele vor fi elaborate de comisia centrală, sâmbătă, până la ora 17.00, iar de la ora 18.00 are loc deschiderea festivă, la Universitatea „1 Decembrie 1918”, Aula A9.

Probele de concurs se desfăşoară la sediul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Alba Iulia (proba experimentală, duminică, de la ora 10.00 la ora 13.00), respectiv la sediul Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia (proba teoretică, luni, de la ora 9.30 la 12.30).

Vezi lista elevilor participanţi: elevi participanti Impuls Perpetuum 2018 Alba Iulia

În 31 iulie, până la ora 10.00, vor fi afişate rezultatele, apoi se pot depune contestaţii, iar de la ora 19.00 vor fi cunoscute notele finale. Premierea se desfăşoară miercuri, 1 august, de la ora 13.00, la sediul UAB.

Programul Concursului Național de Fizică și Chimie IMPULS PERPETUUM, ediția a XXVI-a

Alba Iulia, 28 iulie – 1 august 2018

Sâmbătă 28 iulie

Sosirea participanților; cazare la Internatul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia

Ora 18.00 Festivitatea de deschidere – Aula A 9 – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia,

Orele 20.00-21.00 Cina – Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Duminică 29 iulie

Ora 7.30 Plecarea cu autocarele din curtea Colegiului Militar spre  Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Orele 8.00-9.00 Mic dejun – Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Ora 9.00 Deplasare cu autocarele spre Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia

Orele 10.00-13.00 Proba experimentală – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Prezența în sălile de concurs până la ora 9.30

Orele 14.00-15.00 Prânz  – Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Orele 16.00-18.00 Vizitarea Muzeului Unirii

Orele 19.00-20.30 Cina – Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Luni, 30 iulie

Orele 7.30- 8.30 Mic dejun – Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Orele 9.30-12.30 Proba teoretică – Colegiul Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia. Prezența în sălile de concurs până la ora 9.00

Orele 13.30-15.00 Prânz –  Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Orele 16.00-18.00 Vizitarea orașului – cele două Catedrale, Piața Cetății

Orele 18.30-19.30 Cina – Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Marți, 31 iulie

Orele 8.00-9.30 Mic dejun – Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Orele 10.00 – 12.00 Vizitarea Cetații – Ceremonia de Predare a  Gărzii

Ora 12.00 Afișarea rezultatelor

Orele 12.00-13.00 Depunerea contestațiilor

Orele 13.30-15.00 Prânz –  Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Orele 15.30-19.00 Vizitarea Traseului celor 3 fortificații

Ora 19.00 Afișarea rezultatelor finale

Orele 19.30-22.00 Cina festivă –  Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia Miercuri 01.08.2018

Orele 7.00-8.30 Mic dejun  – Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia

Ora 10.00 – Festivitatea de premiere – Aula A 9 – Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Orele 13.00-15.00 Prânz –  Cantina Colegiului Economic „D.P. Marțian” Alba Iulia. Plecarea participanților.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate