Actualitate
29-31 august: Grupul Skepsis va reprezenta Alba Iulia la cea de-a doua ediție a Carnavalului Medieval de la Hunedoara. Trei zile de tradițile si legende, artă și gastronomie
Grupul Skepsis va reprezenta Alba Iulia, în ultimul weekend oficial al verii, 29-31 august, la cea de-a doua ediție a Carnavalului Medieval de la Hunedoara. Aceștia vor încerca să cucerească publicul hunedorean cu două spectacole de stradă specifice, astfel că sâmbătă, 30 august, începând cu ora 17.00 va fi prezentată „Farsa Maestrului Patelin” (farsă medievală), iar duminică, începând cu ora 17.30 – „Tatăl Fantomă” (Comedia dell Arte).
Atmosfera medievală revine anul acesta la Castelul Corvinilor cu trei zile în care tradițiile și legendele locului, arta și gastronomia secolului al XV – lea. Pe tot parcursul evenimentului se vor găsi în curte ateliere meșteșugărești (olărit, pielărie, țesături), ateliere de dansuri și jocuri medievale la Curtea Comedianților, concerte de muzică medievală cu Truverii și Lupus Dacus și nu în ultimul rînd spectacole specifice perioadei, de teatru, cu Trupa Skepsis, teatru de păpuși – compania MAG, Ordinul Cavalerilor, parada costumelor.
La Carnavalul Medieval de la Hunedoara, Grupul Skepsis continuă de asemenea colaborarea începută la Alba Iulia cu grupul de muzică medievală şi tradiţională Truverii (Bucureşti) în cadrul proiectului „Curtea Comedianţilor” – Atelier European de Artă Medievală, Renascentistă si Tradiţională – ediţia a XV-a, prezent în programul carnavalului prin ateliere de muzică, dansuri jonglerii şi farse vesele.
Respectând structura primei ediţii a Carnavalului, seara de sâmbătă este destinată spectacolului de teatru ”Credinţă şi Sânge”, care duce mai departe povestea lui Iancu de Hunedoara şi-i are în prim plan pe Dan Condurache, Eugenia Șerban, Corneliu Ulici, Denis Ștefan, Octavian Strunilă, Diana Dumitrescu, Dimitrii Bogomaz, Dana Rotaru şi Horea Suciu, iar duminică, Horia Vîrlan vă aşteaptă la un demo culinar cu reţete de poveste.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News