Actualitate
29 – 31 mai: Expoziţie cu vânzare de obiecte de artizanat şi handmade, realizate de liceeni din Alba Iulia. Banii obţinuţi ajung şi la două case de tip familial din oraş
În cadrul programului Youthbank, echipa de tineri Tinact Tibru, beneficiara proiectului Antreprenoriat creativ la Tibru organizează în perioada 29 – 31 mai, în Parcul Unirii din municipiul Alba Iulia, o expoziție cu vânzare de obiecte de artizanat și handmade, realizate de tineri din câteva licee din oraş, instruiţi de meşteri din satul Tibru.
Proiectul urmărește în primul rând să întărească spiritul de echipă și să creeze un mod plăcut și util de a petrece timpul liber împreună, dar în același timp să ne dezvolte capacitatea atreprenorială.
Timpul este consumat oricum, indiferent că faci sau nu ceva și astfel e păcat să fie pierdut inutil. „Ne-am gândit să ne mobilizăm prietenii și părinții și să realizăm ceva util nouă, dar și societății.
Ideea noastră este una inovativă, considerăm noi, pentru că acțiunile ce urmează ei, au menirea să redescopere talente uitate de către unii, sau să încurajeze, pe alții, să învețe să facă lucruri noi. În cadrul acestui proiect se vor obține obiecte de artizanat și handmade din produse reciclate îmbinate cu produse de pe piața de mărfuri, care cu ajutorul tinerilor, trecând printr-un proces de transformare să ducă la realizarea unor obiecte plăcute ochiului și care ulterior puse în vânzare să aducă și profi”, au transmis reprezentanţii echipei Tinact Tibru.
În România conceptul de industrii creative este relativ nou, circulă de aproximativ cinci ani, deci este la început de drum și astfel poate fi fructificat din plin. Situaţia din ţara noastră contrastează cu ceea ce se întâmplă la nivel european unde, economia bazată pe industriile creative, este într-o creştere continuă de aceea s-au gândit să intre pe o piață unde nu este o concurență acerbă, dar care promite mult pe viitor și la noi.
Sumele obţinute vor fi folosite pentru dezvoltarea proiectului și pentru sponsorizarea a două case de tip familial din Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News