Actualitate
29 IUNIE, Ziua Rozelor la Ciumbrud. Cei mai frumoşi trandafiri, concursuri, tombolă, degustare de vinuri, paradă şi foc de artificii
Sâmbătă, 29 iunie, la Ciumbrud se desfăşoară a XII-a ediţie a evenimentului Ziua Rozelor, unde parfumul florilor şi concursurile şi frumuseţea aranjamentelor pline de culoare vor încânta încă o dată iubitorii de natură.
Deschiderea evenimentului are loc în Parcul Rozelor din Ciumbrud, urmată de prezentarea cultivatorilor de trandafiri şi vizitarea standurilor membrilor asociaţiei.
În program mai sunt incluse Parada Rozelor, pe traseul Aiud – Ciumbrud, cu elevi, majorete, trăsuri, maşini şi biciclete împodobite cu flori, pe fondul muzicii de fanfară; Dansul majoretelor, atelier creaţie.
În cadrul concursurilor, se va alege Cel mai frumos aranjament de trandafiri, Cea mai frumos împodobită bicicletă şi cel mai frumos soi de trandafiri, la Duelul Rozelor. Un alt concurs pregătit la Ciumbrud se numeşte „La umbra unei pălării înflorate” şi pentru vizitatori se va desfăşura o tombolă.
Organizatorii mai pregătesc dansuri de societate cu Ionuţ Ionescu şi populare, susţinute de copii de la şcolile din Aiud şi Ciumbrud. Vinurile renumite ale producătorilor locali vor putea fi degustate, în cadrul aceluiaşi eveniment.
Va fi aleasă Miss Regina Trandafirilor, iar participanţii vor sărbători la Balul Rozelor. Manifestarea se încheie cu focuri de artificii.
Organizatorii manifestării sunt Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Aiud, Filiala Judeţeană Alba a Asociaţiei Amicii Rozelor din România, Asociaţia Alba – Afroda şi Grupul Şcolar Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News