30 ianuarie 2022: se împlinesc 170 de ani de la nașterea marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Viața și opera

Au trecut 170 de ani de la nașterea dramaturgului Ion Luca Caragiale, dar se poate spune că personajele din operele sale se regăsesc și în societatea actuală.

Unul dintre clasicii literaturii românești și cel mai important dramaturg, Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852, în localitatea Haimanale (în prezent se numește I.L. Caragiale – n.r.), din județul Dâmbovița.

• Ca și în cazul lui Eminescu, în privinţa datei naşterii lui Ion Luca Caragiale au fost vehiculate mai multe variante: „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie”, potrivit lui Șerban Cioculescu.
• Pe de altă parte, certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menţionează: „La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci şi doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soţ a nume Dl Luca Caragiali. Şi astăzi la şapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci şi doi s´a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului”.

A fost elev al Gimnaziului ”Petru și Pavel” din Ploiești, iar studiile liceale au fost finalizate la București. Ulterior, a absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din București, la Clasa de mimică și declamație a lui Costache Caragiali, unchiul său (1868-1870).

A fost unul dintre scriitorii care au frecventat, în perioada 1877-1878, ședințele societății culturale ”Junimea”, creațiile sale dramaturgice fiind publicate în revista ”Convorbiri literare”, potrivit Dicționarului scriitorilor români, apărut la editura Fundației Culturale Române, 1995.

A lucrat de-a lungul anilor în multe instituții. A fost copist la Tribunalul de Prahova, sufleur la Iași, în trupa lui Mihail Pascaly, sufleur și copist la Teatrul Național din București. A ocupat și posturi ca revizor școlar, funcționar la Regia Monopolurilor Statului, profesor la liceul particular ”Sf. Gheorghe” din București, director general al teatrelor (în stagiunea 1888-1889).

A debutat în gazetărie la revista ”Ghimpele”, unde a realizat rubricile ”Varietăți” și ”Una-alta” (1873-1875) și la ziarul ”Timpul” (1878-1881), a colaborat la numeroase publicații cu cronici dramatice, schițe, traduceri: ”Albina Carpaților”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca”, ”Literatura și arta română”, ”Noua revistă română”, ”Românul”, ”Telegraful”, ”Tribuna”, ”Universul literar”, ”Viața nouă”.

În perioada mai-iunie 1877 a editat revista de umor în format de buzunar ”Claponul”, un ”Calendar al Claponului” (1878), ziarul ”Moftul român” (1893, împreună cu A. Bacalbașa; 1901), publicația ”Vatra” (1901, împreună cu I. Slavici și G. Coșbuc), precizează Dicționarul scriitorilor români.

Creația lui Caragiale cuprinde piese de teatru, Momente și schițe, nuvele, majoritatea satirizând lumea Capitalei sau provinciei din perioada sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. Piesele sale de teatru sunt memorabile, fiind puse în scenă de nenumărate ori, la toate teatrele din țară, unele fiind și ecranizate.

Comedia în două acte ”O noapte furtunoasă”, scrisă în 1878, a avut premiera la 18 ianuarie 1879, la Teatrul Național din București. A fost publicată în ”Convorbiri literare” în oct.-nov. 1879) și este considerată o capodoperă a dramaturgiei românești.

• Partidele politice, în înţelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradiţiune, pe interese vechi sau noue de clasă şi prin urmare pe programe de principii şi idei, nu există în România. Cele două aşa numite partide istorice care alternează la putere nu sînt, în realitate, decît două mari facţiuni, avînd fiecare, nu partizani, ci clientelă.
• Capii facţiunilor sînt mai mult sau mai puţin ambiţioşi politicieni. Iar clientela este plebea incapabilă de muncă şi ne-avînd ce munci, negustoraşi şi precupeţi de mahalale scăpătaţi, mici primejdioşi agitatori ai satelor şi împrejurimilor oraşelor, agenţi electorali bătăuşi; apoi productul hibrid al şcoalelor de toate gradele, intelectualii semiculţi, avocaţi şi avocăţei, profesori, dascăli şi dăscălaşi, popi libercugetători şi răspopiţi, învăţători analfabeţi – toţi teoreticieni de berărie; – după aceştia, mari funcţionari şi impiegaţi mititei, în imensa lor majoritate amovibili. (fragmente din ”Anul 1907, din primăvară până în toamnă”)

Farsa într-un act ”Conu Leonida față cu reacțiunea” a fost publicată la 1 februarie 1880 și a avut premiera la 16 aprilie 1912, la Teatrul Național din București. Comedia în patru acte ”O scrisoare pierdută” a fost publicată în 1884 și a avut premiera la 13 noiembrie 1884, tot la Teatrul Național din București. Succesul acestei comedii a depășit așteptările, o contribuție deosebită având actorii din distribuție — I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipătescu), I. Niculescu (Cațavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Brânzovenescu), St. Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetățeanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe). Caragiale a fost chemat de două ori la rampă pentru a primi aplauzele publicului. Piesa a avut după premieră 11 reprezentații consecutive.

Comedia în trei acte ”D-ale carnavalului” a fost publicată la 1 mai 1885 și a avut premiera la 8 aprilie, același an. Drama ”Năpasta” a fost publicată în 1890, având premiera în același an, la 3 februarie. La 18 februarie 1890 Nicolae Iorga publica o cronică favorabilă pentru piesa ”Năpasta”, în ziarul ”Lupta”.

Primul volum al lui Caragiale, ”Teatru”, prefațat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, ”Comediile d-lui I. L. Caragiale”, a apărut în cursul anului 1889.

Piesele lui Caragiale au fost puse în scenă și în varianta teatru TV, în diferite perioade, cu diferite distribuții.

Caragiale a mai scris studiul teatral ”Cercetarea critică asupra teatrului românesc” (1878), a tradus câteva lucrări dramatice din literatura universală (tragedia în versuri ”Roma învinsă” de Al. Parodi, reprezentată la Teatrul Național din București la 21 mai 1878; ”La Camaraderie” de E. Scribe).

Între celebrele schițe scrise de I.L. Caragiale amintim: ”Domnul Goe”, ”Vizită”, ”Bubico”, ”Tren de plăcere”, ”Petițiune”, ”Căldură mare”, ”Un pedagog de școală nouă”, ”Ultima oră”, ”Inspecțiune”, ”High-life”, ”Telegrame”, ”Justiție” etc. A creat celebrul personaj Mitică, prezent în multe dintre ”Momente și schițe”. Mare parte dintre schițele lui Caragiale au fost ecranizate și prezentate în emisiuni de divertisment de televiziune.

Ca nuvelist, Caragiale a scris proză de observație psihologică și naturalistă (”O făclie de Paști”, ”Păcat”, ”Două loturi”, ”În vreme de război”) și fantastică (”La hanul lui Mânjoală”, ”Kir Ianulea”). A tradus din operele lui Mark Twain, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe ș.a., iar opera sa a fost, la rândul ei, tradusă în numeroase limbi.

În primăvara anului 1905 Ion Luca Caragiale s-a stabilit la Berlin, împreună cu familia, în urma decepțiilor din plan social și cultural, care au culminat cu scandalosul proces al plagiatului (1901-1902) inventat de scriitorul obscur Caion (Constantin Al. Ionescu-Caion), referitor la piesa ”Năpasta”.

La 9/22 iunie 1912, I.L. Caragiale a murit la Berlin, în locuința din Schoneberg. Ioan Slavici a scris atunci necrologul „Un om mare”. La 27 iunie 1912, rămășițele pământești au fost depuse în cavoul capelei din cimitirul Erster Schoneberger Friedhof în prezența familiei și a prietenilor Barbu Ștefănescu Delavrancea și Alexandru Vlahuță.

La 1 septembrie 1912, Ministerul de Interne din România a deschis un credit de 22.000 lei pentru aducerea trupului lui Caragiale în țară și pentru înmormântare. La 18 noiembrie același an, sicriul cu rămășițele mortuare a fost adus în țară și depus la biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. Patru zile mai târziu, la 22 noiembrie, a fost reînhumat la Cimitirul Bellu din București, în apropiere de mormintele poeților Mihai Eminescu și George Coșbuc.

A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române la 28 octombrie 1948.

sursa: agerpres.ro