31 iulie: Începe POSTUL Adormirii Maicii Domnului. Tradiții, superstiții și ce NU e bine să faci în această perioadă
Începe POSTUL Adormirii Maicii Domnului. Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut și ca Postul Sfintei Marii, este unul dintre cele mai importante posturi pentru credincioșii ortodocși. În 2026, acesta începe vineri, 31 iulie, și se încheie pe 14 august.
În această perioadă, credincioșii sunt chemați la post, rugăciune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea din 15 august.
În mod obișnuit, se lasă sec (adică ultima zi în care mai poți mânca produse de dulce) la data de 31 iulie, iar postul începe din 1 august.
Totuși, în anii în care data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea (cum este anul acesta), se lasă sec cu o zi mai devreme.
Semnificații. De ce ar trebui să ținem acest post?
Potrivit crestinortodox.ro, postul Adormirii Maicii Domnului amintește de postul pe care Fecioara Maria l-a ținut înainte de trecerea sa din această lume.
Sfântul Simeon al Tesalonicului spune: "Postul din august a fost stabilit în cinstea Maicii lui Dumnezeu Cuvântul, care știind mai dinainte momentul plecării ei din această lume, s-a nevoit ascetic și a postit mai mult pentru noi, pentru că ea era binecuvântată și sfântă, și nu avea nevoie de post.
Așadar, ea s-a rugat special pentru noi înainte să fie mutată din această lume în viața veșnică, unde sufletul ei s-a unit prin Duhul Sfânt cu Fiul ei.
De aceea, noi trebuie mereu să postim și să ne rugăm ei, imitând viața ei, și rugand-o să se roage pentru noi.
Unii spun că acest post a fost instituit pentru două sarbatori: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului.
Eu zic că este bine să ne amintim de aceste două sărbatori, una care ne dă lumina, și una care este milostivă pentru noi".
Cum se ține acest post
Potrivit Tipicului Mare (cartea de ritual din Biserica Ortodoxă), postul Adormirii Maicii Domnului este un post aspru.
Astfel, lunea, miercurea și vinerea nu se mănâncă până în jurul orei 15:00, după care se consumă hrană uscată.
Marțea și joia se mănâncă legume fierte, fără ulei, iar sâmbăta și duminica este permis consumul de ulei și vin.
În timpul acestui post există o singură zi cu dezlegare la pește: 6 august, când este sărbătorită Schimbarea la Față a Domnului.
Cum a fost stabilită durata postului?
La început, Postul Adormirii Maicii Domnului nu era ținut la fel peste tot.
În Antiohia se postea o singură zi, pe 6 august, la Constantinopol patru zile, iar la Ierusalim opt zile.
În unele locuri se postea în august, în altele în septembrie, iar unele comunități nu țineau deloc acest post.
Acestea considerau că sărbătoarea Adormirii este un moment de bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viața pământească la cea cerească.
Data și durata postului au fost stabilite pentru întreaga Biserică Ortodoxă abia în secolul al XII-lea.
În anul 1166, la un sinod organizat la Constantinopol, s-a hotărât ca postul să înceapă la 1 august și să se încheie odată cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august.
Obiceiuri, tradiții și superstiții
În tradiția populară, Postul Adormirii Maicii Domnului este cunoscut și drept Postul Sântămăriei.
În trecut, acesta era ținut cu strictețe, iar credincioșii se pregăteau prin rugăciune, participarea la slujbe și fapte de milostenie.
În această perioadă, în multe biserici și mănăstiri se citește Paraclisul Maicii Domnului.
De asemenea, oamenii obișnuiau să ducă la biserică flori, busuioc și primele roade ale grădinii, pentru a fi binecuvântate.
O zi importantă din timpul postului este 6 august, când este sărbătorită Schimbarea la Față a Domnului, cunoscută în popor și drept Pobrejenia.
Potrivit tradiției, această zi marca începutul trecerii de la vară la toamnă. Oamenii obișnuiau să împartă struguri, prune, pere, must sau faguri de miere pentru pomenirea celor morți și să culeagă plante considerate bune de leac.
De Pobrejenie exista și obiceiul ca oamenii certați să se împace.
Totodată, potrivit unor superstiții populare, în această zi nu se spălau rufe, oamenii nu se scăldau în râuri și evitau certurile, ca nu cumva să se certe tot anul.
Ce NU e bine să faci în timpul postului
În Postul Adormirii Maicii Domnului există anumite interdicții. În primul rând, nu se oficiază cununii religioase.
În anul 2026, această regulă se aplică în perioada 31 iulie-14 august, potrivit calendarului Patriarhiei Române.
De asemenea, credincioșii care respectă postul nu consumă carne, lapte, brânzeturi sau ouă.
Singura zi în care este permis peștele este 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului.
Postul nu se referă însă doar la mâncare. În această perioadă trebuie evitate certurile, jignirile, vorbele rele, excesele alimentare și consumul exagerat de alcool.
Credincioșii sunt îndemnați să acorde mai mult timp rugăciunii, faptelor bune și ajutorării celor aflați în nevoie.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)