Connect with us
Publicitate

Eveniment

4 iunie – 12 iulie, expoziţia „Aurul şi argintul antic al României”, la Sala Unirii din Alba Iulia. Peste 1000 de piese pot fi admirate de vizitatori

Publicat

IMG_0221 Marţi la Muzeul Naţional al Unirii a avut loc o conferinţă de presă privind prezentarea expoziţiei „Aurul şi argintul antic al României”, care va fi găzduită de Sala Unirii în perioada 4 iunie – 12 iulie.

Peste 1000 de piese arheologice din metale preţioase, artefacte descoperite pe teritoriul României, databile din perioada eneolitică până perioada antichităţii târzii şi evul mediu timpuriu, de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică vor putea fi admirate cu această ocazie de vizitatorii Sălii Unirii.

Dintre acestea cele mai însemnate capodopere, toate descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României, care pot fi admirate sunt brăţările dacice de aur de la Sarmisegetuza Regia şi Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut publicului sub numele de „Cloşca cu puii de aur”.  Expoziţia va fi deschisă în perioada 4 iunie – 12 iulie, între orele 10.00 – 19.00, intrarea fiind gratuită.

Directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu a spus că este prima expoziţie, după 127 de ani, de o aşa complexitate. Vor fi expuse şi piese de aur descoperite la Cugir, Blaj, Căpâlna, Ampoiţa. Cele descoperite la Căpâlna sunt unice în România. Şi cum astfel de piese valoare trebuie şi bine păzite, primarul Mircea Hava a declarat că securitatea costă peste 12.000 de lei.

„Aurul și argintul antic al României” reprezintă încununarea cu succes a unui proiect muzeologic de anvergură națională, unul dintre cele mai mari demersuri de acest fel organizate în România în ultimii 20 de ani. Este, astfel, pentru prima oară când publicul din România are posibilitatea de a vedea, reunite într-un singur loc, cele mai importante capodopere ale orfevrăriei pre- și protoistorice sau de epocă clasică din colecțiile muzeale din țară.

Peste 1000 de piese arheologice din metale preţioase de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică vor putea fi admirate cu această ocazie de vizitatorii Sălii Unirii.

Din patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia sunt prezente în expoziţie 13 piese arheologice, printre care şi colierul de aur cu 27 de pandative rombice de secol II Î.Hr. sustras în anul 2013 de braconierii arheologici din cetatea dacică de la Căpâlna.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 4 iunie – 12 iulie, între orele 10.00 – 19.00, intrarea fiind gratuită.

IMG_0227 Alice Dumitraşcu, reprezentat al Muzeului Naţional de Istorie a României a spus că aproximativ 200 de piese sunt din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, iar peste 800 aparţin muzeelor partenere din ţară.

„Această expoziţie nu ar fost posibilă fără spirjinul colegilor din ţară. Alături de noi aflându-se 31 de instituţii muzeale din România. Vernisajul expoziţiei a avut loc prima dată la Bucureşti în 2013. Din mai 2014 a continuat periplul nostru din ţară. Expoziţia a mai fost vernisată la Timişoara, Cluj, Oradea, Târgu Mureş, Satu Mare, Sibiu, iar acum Alba Iulia.

O să continuăm la Sfântu Gheorghe, Buzău, iar la sfârşitul anului vom fi la Craiova”, a mai precizat Alice Dumitraşcu.

Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel a declarat în cadrul conferinţei de presă că expoziţia va fi vizitată cu siguranţă şi de elevi, pentru că este organizată chiar înainte de terminarea şcolii, iar diriginţii pot să-i ducă pe copii la Sala Unirii să descopere mai multe despre ceea ce înseamnă aurul şi argintul României.

Primarul Mircea Hava a spus că din punct de vedere al securităţii nu trebuie să îşi facă nimeni griji, pentru că cele peste 1000 de piese arheologice vor fi bine păzite. Edilul a spus că administraţia locală plăteşte peste 12.000 de lei pentru securitatea pieselor expuse.

„Din păcate în România multe muzee erau închisori pentru artefacate. Ele trebuie văzute. Este o minune că aurul României a mai rămas în ţară şi că nu a putut fi „transportat” în altă parte”, a mai spus Hava.

În cadrul expoziţiei, vizitatorii pot cumpăra şi un catalog „Aurul şi argintul antic al României”, de unde pot descoperi 1000 de poveşti realizate de peste 70 de autori care au lucrat la conceperea lui.

Coordonatorii expoziţiei sunt dr. Ernest Oberlader – Târnoveanu, director geneal al MNIR şi dr. Rodica Oanţă – Marghitu, coordonatorul secţiei Cabinet Numismatic şi Tezaur Istoric din cadrul MNIR.

Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României în colaborare cu Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Alba Iulia şi poate fi considerată un eveniment cultural de excepţie.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate