O nouă ediție a Festivalului Național de Folclor "Sus, sus, sus, la moți, la munte", are loc duminică, 4 octombrie, la Casa de Cultură "Avram Iancu" din Câmpeni, de la ora 17:00.

În cadrul celei de a 39-a ediții, tineri interpreți vor urca pe scenă în cadrul concursului de interpretare vocală a muzicii tradiționale românești, de la ora 17:00.

Președinta juriului este Doina Ișfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti"

Publicitate

De la ora 18:30, va avea loc un spectacol folcloric extraordinar, iar apoi festivitatea de premiere.

Alături de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea muzicală a lui Alexandru Pal, vor evolua:

  • Veta Biriș,
  • Tulnicăresele MOAȚELE din Câmpeni,
  • Nuria Oargă,
  • Marinela Baba,
  • Anca Branea,
  • Roxana Reche,
  • Floricica Moga,
  • Dorina Narița,
  • Nicolae Plută.

"Vă așteptăm la Câmpeni să îi ascultăm pe tinerii care duc cântecul mai departe și să ne bucurăm împreună de glasurile și tradițiile Țării Moților!", au transmis organizatorii.

Publicitate

Eveniment organizat de Centrul de Cultură "Augustin Bena", instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Alba, în colaborare cu Primăria Orașului Câmpeni.