Ziua Internațională a Animalelor, sărbătorită pe 4 octombrie, este un prilej global de a reflecta asupra drepturilor și bunăstării animalelor.

Această zi încurajează respectul față de toate speciile și subliniază importanța conservării biodiversității și a mediului natural.

Publicitate

Organizațiile pentru protecția animalelor, adăposturile și grupurile ecologiste organizează evenimente pentru a sensibiliza publicul cu privire la cruzimea împotriva animalelor și la importanța adopțiilor responsabile.

Prin aceste acțiuni, se promovează grija pentru animale și un tratament etic față de ele.

Istoria și evoluția speciei umane este în strânsă legătură cu interacțiunea dintre aceasta și animale.

Vezi șiCamere video pentru observarea animalelor sălbatice, în Parcul dendrologic „Dr. Ion Vlad” din Alba Iulia

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

De-a lungul a mii de ani contactele dintre om și animal au îmbrăcat diferite forme, precum competiția, lupta pentru supraviețuire, exploatarea sau conviețuirea.

Ziua Mondială a Animalelor: Origini

Ziua Mondială a Animalelor a fost inițiată de către Heinrich Zimmermann care a organizat prima Zi Mondială a Animalelor pe 24 martie 1925 la Palatul Sporturilor⁠ din Berlin.

Peste 5.000 de persoane au participat la acest prim eveniment. Inițial, el a avut loc numai în Germania, Austria, Elveția și Cehoslovacia.

În fiecare an, Zimmermann a lucrat neobosit pentru promovarea Zilei Mondiale a Animalelor. În cele din urmă, în mai 1931, la Congresul Internațional de Protecție a Animalelor de la Florența, Italia, propunerea lui de a face din 4 octombrie, Ziua Mondială a Animalelor, o sărbătoare universală, a fost unanim acceptată și adoptată ca rezoluție.

Publicitate

Astăzi, Ziua Mondială a Animalelor este un eveniment global pentru unirea mișcărilor de protecție a animalelor, condusă și sponsorizată de către Marea Britanie, prin Naturewatch Foundation creată în 2003.