Actualitate
400 de copii din centre educaționale din Alba vor merge în tabere la munte și la mare, organizate de Filantropia Ortodoxă
Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia organizează, în perioada 24 iunie 2012 – 5 septembrie 2012, o serie de tabere cu caracter educaţional şi distractiv pentru 400 de copii din centre educaționale din județ, beneficiari ai proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale” – POSDRU/91/2.2/S/61137.
Prima tabără se va desfăşura pe Masivul Retezat, la cabana Lolaia, zona turistică Cârnic, unde vor merge pentru destindere şi distracţie trei serii de copii (250), după următorul program: seria I – perioada 24-30 iunie 2012, centrele educaţionale din localităţile Valea Lungă, Alba Iulia, Roşia de Secaş şi Baia de Arieş; seria a II-a – perioada 4-10 august 2012, centrele educaţionale din Silivaş şi Sângeru de Pădure şi seria a III-a – perioada 30 august 2012-5 septembrie 2012, adică centrele educaţionale din Sebeş, Ocna Mureş, Aiud şi Luduş.
A doua tabără se va desfăşura la mare, în staţiunile Mamaia şi Năvodari, unde vor merge 25 copii din Centrul Educaţional „Sfânta Maria” din Reghin, în perioada 19-24 august 2012.
A treia tabără va fi organizată la Mânăstirea Tismana în perioada 12-25 august 2012, care va aduna 125 copii din centrele educaţionale de la Timişoara, Lugoj, Făget, Deta şi Sânnicolau Mare.
Proiectul care face posibile aceste tabere pentru copiii cu situaţii precare, în prag de abandon şcolar, este implementat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu DGASPC Alba, DGASPC Mureş, DGASPC Timiş, Arhiepiscopia Timişoarei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Reghin.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News