La sediul Tribunalului Alba a avut loc joi tragerea la sorți a președinților și locțiitorilor birourilor electorale ale secțiilor de votare din Alba, organizate cu ocazia referendumului din 29 iulie. La nivelul județului Alba sunt amenajate 437 de secții, mai mult cu 6 decât la alegerile locale din iulie. 

Publicitate

Suplimentarea numărului de secții a fost determinată de faptul că, la alegerile din iunie, s-a constatat că există un număr mai mai mare de persoane arondate unei secții faţă de prevederile normative. Astfel, în Alba Iulia vor fi amenajate 49 de secții, în Sebeș - 20 de secții, în Aiud - 24 de secții, în Cugir - 22 secții, iar în Blaj - 17 secții. În restul localităților, numărul secțiilor este mai mic de 11.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Tragerea la sorți s-a realizat de pe 3 liste, respectiv una cu magistrați, alcătuită de președintele Tribunalului Alba, o listă cu juriști apolitici, formată de președintele Tribunalului Alba și prefect și o listă compusă din persoane cu o reputație neștirbită, listă realizată de prefect, la recomandarea primarilor.

Vedeți aici lista președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din județul Alba: Referendum.