Connect with us
Advertisement

Administrație

47,8 milioane lei pentru întreținerea drumurilor naționale din Alba. CNADR organizează licitaţia în februarie

Publicat

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) organizează, în februarie 2012, mai multe licitaţii pentru acordarea unor contracte de întreţinere a drumurilor din ţară, pentru următorii doi ani. Valoarea totală a finanţărilor este de 875,55 milioane lei, (204 milioane euro), fără TVA, printre acestea regăsindu-se şi drumurile din Alba, pentru care este disponibilă suma de 47,8 milioane lei.

Sectoarele de şosele naţionale din judeţul Alba sunt administrate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj – Secţia Alba. Întreţinerea celor 2.500 de kilometri aflaţi în jurisdicţia DRDP Cluj a fost împărţită în opt loturi: Autostrada Transilvania (Câmpia Turzii – Gilău, 52 km), pentru care sunt disponibili 7,35 milioane lei; Secţia Cluj (52,35 milioane lei); Alba (47,8 milioane lei), Secţia Bistriţa (35,11 milioane lei), Secţia Oradea (57,07 milioane lei), Secţia Baia Mare (40,16 milioane lei), Secţia Satu Mare (27,89 milioane lei) şi Secţia Zalău (31,73 milioane lei). În total, licitaţia este pentru suma de 299,71 milioane lei, fără TVA, iar ofertele firmelor interesate pot fi depuse până în data de 9 februarie.

Firmele câştigătoare vor încheia cu CNADR acord-cadru pentru întreţinerea drumurilor pe timpul iernii, dar şi al verii, acesta cuprinzând şi contracte subsecvente. Toate contractele sunt încheiate pe doi ani şi sunt finanţate de la bugetul de stat. Criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mic.

În aceeaşi perioadă se desfăşoară licitaţii pentru întreţinerea drumurilor de la Direcţia Bucureşti (2.500 km şi finanţare de 251,24 milioane lei), DRDP Craiova (2.000 de kilometri şi contract cu valoare estimată de 135,04 milioane lei) şi DRDP Braşov (1.700 km, respectiv 189,56 milioane lei).

În ceea ce priveşte licitaţiile pentru întreţinerea drumurilor de la direcţiile Timişoara, Iaşi şi Constanţa, acestea vor fi organizate în perioada următoare.

Pe baza unor contracte încheiate în 2008, până la sfârşitul anului 2011, s-a asigurat întreţinerea şoselelor din ţară. În cazul DRDP Cluj, finanţările au fost de 374 milioane lei, ce au ajuns la mai multe societăţi Diferit SRL, Euroconstruct Trading ’98, Tehnostrade, Han Grup, Ritorsa Trans, Loial Impex şi Spedition UMB.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement