Eveniment
5 iunie: Ziua mondială a mediului înconjurător. ”Avem un singur Pământ” este tema anului 2022. Ghid pentru protejarea naturii
Ziua Mondială a Mediului Înconjurător este sărbătorită pe 5 iunie, în fiecare an, începând cu 1972. Anul acesta se împlinesc 50 de ani de când Adunarea Generală ONU a instituit această zi, pentru a face oamenii din întreaga lume mai atenți la și mai responsabili față de mediul înconjurător și (bună)starea acestuia.
”În timp ce liderii mondiali se întâlnesc la Stockholm pentru a aniversa conferința ONU din 1972 privind mediul, să aruncăm o privire înapoi la ceea ce s-a realizat și să facem un apel pentru a pune natura și oamenii din nou pe primul loc pe agenda politică. Avem singură planetă” spun reprezentanții WWF România.
În prezent, ne aflăm în deceniul 2021-2030 care este prezentat de către ONU ca fiind deceniul reconstrucției ecologice.
Nu a fost niciodată o nevoie atât de urgentă ca în 2022 de a revigora ecosistemele deteriorate.
Ecosistemele susțin toată viața de pe Pământ.
Oameni, companii și societățile civile sunt parte la îndeplinirea obiectivului global de mediu până în 2030.
Ghid de mediu cu idei practice, la 50 de ani de Ziua Mondială a Mediului
Pentru a oferi un sprijin direct, organizația de mediu a lansat un ghid cu idei practice.
Micile acțiuni existente în ghid au un efect cumulativ și creează un impact uriaș asupra sănătății mediului.
Ghidul poate fi utilizat de fiecare dintre noi, în acțiunile de zi cu zi.
Ghidul creat de WWF România poate fi descărcat AICI
Cu cât ecosistemele noastre sunt mai sănătoase, cu atât planeta și oamenii săi sunt mai sănătoși.
Deceniul ONU pentru restaurarea ecosistemelor își propune să prevină, să oprească și să inverseze degradarea ecosistemelor de pe fiecare continent și din fiecare ocean.
Aceste acțiuni vor contribui la combaterea sărăciei, a schimbărilor climatice și vor preveni extincția în masă.
Astfel, anul 2022 are ca temă centrală mesajul „Avem un singur pământ”. Vom reuși doar dacă ne implicăm cu toții activ, pentru binele planetei, susțin reprezentanții organizației de mediu.
sursa: site WWF, Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News