Banca Națională a României (BNR) marchează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși printr-o emisiune numismatică specială. Începând de luni, 16 noiembrie, în circulație vor intra cinci milioane de monede din alamă cu valoarea nominală de 50 de bani, iar colecționarii vor avea la dispoziție și piese din aur, argint și alamă.

Constantin Brâncuși (1876-1957) este unul dintre cei mai influenți sculptori ai secolului XX și cel mai cunoscut artist român pe plan internațional.

Publicitate

Ce monede lansează BNR în cinstea lui Brâncuși

Emisiunea cuprinde patru tipuri de monede, toate cu aceeași temă, „Constantin Brâncuși - 150 de ani de la naștere“:

  • monedă din alamă pentru circulație, 50 de bani, tiraj de 5.000.000 de bucăți;
  • monedă din alamă pentru colecționare, 50 de bani, tiraj de 10.000 de bucăți;
  • monedă din argint, 10 lei, tiraj de 1.000 de bucăți;
  • monedă din aur, 500 de lei, tiraj de 200 de bucăți.
Publicitate

Monedele de 50 de bani pentru circulație au aceleași caracteristici tehnice ca monedele de 50 de bani existente deja pe piață și vor circula în paralel cu acestea. Românii le vor putea folosi la plăți ca pe orice altă monedă de 50 de bani.

Cum arată monedele Brâncuși

Aversul monedei din alamă pentru circulație îl înfățișează pe sculptor, împreună cu o interpretare grafică a surselor sale de inspirație tradiționale. Mai apar inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, valoarea nominală „50 BANI“, stema României și anul emisiunii, „2026“.

Publicitate

Monedele din aur și argint păstrează aceleași elemente grafice, dar au valorile nominale de 500 de lei, respectiv 10 lei. Moneda din alamă pentru colecționare se deosebește prin litera „N“ într-un cerc, semnul distinctiv al pieselor de colecție.

Reversul, comun tuturor monedelor, prezintă portretul lui Constantin Brâncuși, inscripția circulară „CONSTANTIN BRANCUSI - 150 DE ANI DE LA NASTERE“ și anii vieții sale, „1876-1957“.

Prețuri monede de colecție Brâncuși

Prețurile includ TVA, iar în cazul monedelor din aur și argint includ și certificatul de autenticitate:

Monedă - Preț de vânzare

  • Aur (500 lei) - 31.900 lei
  • Argint (10 lei) - 1.000 lei
  • Alamă pentru colecționare (50 bani) - 19 lei

Ambalare și certificate de autenticitate

Monedele din aur, argint și alamă pentru colecționare sunt ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent. Cele din aur și argint sunt însoțite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate redactate în română, engleză și franceză.

Certificatele poartă semnăturile guvernatorului BNR și ale casierului central.

Publicitate

Unde se găsesc monedele

Punerea în circulație a monedelor de 50 de bani se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR, cu ocazia plăților în numerar către instituțiile de credit și Trezoreria Statului. Din acolo, monedele ajung treptat în circuitul obișnuit.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur, argint și alamă pentru colecționare se realizează prin aceleași sucursale regionale.

Toate cele patru tipuri de monede au putere circulatorie pe teritoriul României.

sursa, foto: BNR