Connect with us
Advertisement

Actualitate

5 moduri prin care poţi să faci mişcare acasă simplu şi uşor (P)

Publicat

Exerciţiile fizice sunt esenţiale pentru a-ţi menţine starea de sănătate. Mai mult, sportul practicat regulat poate contribui la ameliorarea sau la gestionarea eficientă a anumitor afecţiuni. Dacă nu există contraindicaţii din partea medicului, atunci sportul ar trebui să facă parte din rutina ta zilnică sau săptămânală.

Din păcate, ritmul agitat al vieţii, orele lungi de muncă şi responsabilităţile casnice nu îţi permit mereu să faci mişcare pe cât de uşor ţi-ai dori. Totuşi, asta nu înseamnă că nu poţi găsi soluţii pentru a face mişcare chiar şi fără un abonament la sala de fitness, de dans sau la piscină.

Să introduci sportul şi mişcarea în rutină ta nu trebuie să fie o misiune dificilă. Descoperă 5 moduri prin care poţi face mişcare simplu şi uşor la tine acasă:

Sesiunile de curăţenie

O sesiune de curăţenie se poate considera o activitate fizică uşoară spre moderată. De obicei, curăţenia implica folosirea unor aparate precum aspiratorul sau mopul, curăţarea ferestrelor, a suprafeţelor şi dezinfectarea băii. Toate acestea îţi vor consuma energie şi vor implica utilizarea mai multor grupe musculare.

Sfatul nostru este să investeşti într-un aspirator vertical pentru a-ţi proteja spatele şi a te mişca mai liber. Aspiratorul vertical îţi va permite să faci curat fără să te apleci de prea multe ori şi implicit să pui presiune pe zona lombară. Poţi opta pentru un aspirator vertical cu funcţie de mop sau pentru un aspirator vertical fără fir, în funcţie de nevoile tale.

O zi dedicată unei sesiuni de curăţenie poate înlocui o zi de mişcare în aer liber la intensitate mică spre medie.

Săriturile

Săriturile sunt o formă de mişcare foarte des utilizată în sporturi. În sălile de fitness vei găsi clase speciale dedicate săriturilor pe trambuline sau pe cutii. Trebuie să ştii că săriturile trebuie practicate cu precauţie, deoarece pot pune presiune pe articulaţii. Astfel, dacă vrei să te bucuri de beneficiile lor acasă, optează pentru a sări coarda. Câteva sesiuni de 5-10 minute de sărit coarda pe zi pot fi o super formă de mişcare, pentru care nu ai nevoie de abonament la sală sau antrenor personal.

Nu uita să te încălzeşti foarte bine înainte de a începe să sari coarda, pentru a preveni accidentările. De asemenea, nu opta pentru un astfel de antrenament dacă ai probleme cu articulaţiile.

Pilates

Pilates este o formă de mişcare ce a devenit populară în anii ’60 şi care are o mulţime de beneficii asupra sănătăţii. Pentru a face Pilates ai nevoie doar de o saltea. Exerciţiile pun accent pe forţa şi echilibru şi vizează în special trunchiul.

Pe platformele de streaming, precum YouTube vei găsi sute de clase gratuite de Pilates. Poţi practica acest tip de mişcare zilnic, în sesiuni de 30 de minute, o oră sau chiar o oră şi jumătate.

Yoga

Un alt tip de mişcare de intensitate uşoară către medie este Yoga. Clasele de Yoga pun accent pe forţa, coordonare şi echilibru.

Pentru a face Yoga acasă vei avea nevoie doar de o salteluţa. Începe prin a alege clase pentru începători online, pe YouTube sau alte aplicaţii dedicate acestui tip de mişcare.

Exerciţii cu greutatea corpului

Dacă îţi doreşti un antrenament care să lucreze toate grupele musculare, optează pentru circuite de exerciţii în care să foloseşti greutatea corpului. Spre exemplu, un circuit alcătuit din fandări, genuflexiuni, flotări şi forfecari de picioare va antrena atât zona superioară a corpului, cât şi zona inferioară. Astfel de circuite necesită o sesiune de încălzire înainte de a începe şi o scurtă sesiune de stretching la finalul antrenamentului.

Mişcarea fizică acasă nu trebuie să fie un stres, o corvoadă sau o activitate pe care o urăşti. Poţi faci mişcare acasă într-o mulţime de moduri, de la sesiuni de curăţenie şi până la circuite de exerciţii fizice fără greutăţi. Nu ai nevoie de echipamente sofisticate, de accesorii sau de outfit-uri de fitness. Tot ce trebuie să faci este să alegi tipul de mişcare care ţi se potriveşte.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement