Educație
5 octombrie, zi liberă pentru elevi și profesori, de Ziua Mondială a Educației. Când este prima vacanță
Miercuri, 5 octombrie, este zi liberă pentru elevi și profesori. Se sărbătorește Ziua Mondială a Educației, zi care, potrivit legislației în vigoare, este nelucrătoare, în învățământ.
Ziua a fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară global.
Prin urmare, în 5 octombrie, nu se fac cursuri.
Prima vacanță din acest an școlar va fi peste două săptămâni.
Organizat pe module în loc de semestre, anul școlar prevede primul modul de cursuri până în 21 octombrie. De sâmbătă, 22 octombrie, elevii intră în vacanță de o săptămână, până în 30 octombrie inclusiv.
Structura anului școlar 2022-2023: cursuri și vacanțe – JUDEȚUL ALBA
- cursuri (modulul 1) – de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022
- vacanţă (vacanța 1) – de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022
- cursuri (modulul 2) – de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022
- vacanţă (vacanța 2) – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023
- cursuri (modulul 3) – de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 17 februarie 2023 (în Alba)
- vacanţă (vacanța 3) – o săptămână: de luni, 20 februarie până vineri, 24 februarie, în Alba
- cursuri (modulul 4) – de luni, 27 februarie 2023 până joi, 6 aprilie 2023
- vacanţă (vacanța 4) – de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023
- cursuri (modulul 5) – de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023
- vacanţă (vacanța 6, de vară) – de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Anul școlar 2022-2023 – „Şcoala altfel”, „Săptămâna verde” și încheierea cursurilor pentru clasele VIII și XII-XIII
În ziua de 5 octombrie – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/ de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.
Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri (modul de învăţare).
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023.
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023.
Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023.
Vacanța din februarie în celelalte județe
- Vacanță în perioada 6-10 februarie: Ilfov, Suceava
- Vacanță în perioada 13-17 februarie: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova.
- Vacanță în 20-24 februarie: Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Vâlcea, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News