Connect with us
Advertisement

Actualitate

5 octombrie, Ziua profesorului. Câți dascăli sunt în România. Investițiile în educație, cele mai scăzute din Uniunea Europeană

profesor

Publicat

În fiecare an la data de 5 octombrie este sărbătorită, începând cu anul 1994, la nivel mondial Ziua Profesorului, în acest an Google marcând-o cu un doodle special. În România sunt 215.289 de profesori.

În România, cheltuielile pentru educație se numără printre cele mai mici din UE, iar slaba performanță a sistemului de învățământ și de formare nu ajută România să recupereze decalajele față de UE. Investițiile pentru educație sunt printre cele mai scăzute din UE (3,7% din PIB față de 4,7%), potrivit unui raport al Comisiei Europene.

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a „Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, aşa cum arată şi site-ul en.unesco.org. Pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte şi pentru ca această zi să fie recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice ”Education International” a lansat la 5 octombrie 1994 o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial.

 

În țara noastră, cheltuielile pentru educație se numără printre cele mai mici din Uniunea Europeană. Slaba performanță a sistemului de învățământ și de formare nu ajută România să recupereze decalajele față de UE. Participarea redusă la învățământul preșcolar împiedică dezvoltarea competențelor cognitive și sociale. Rata de părăsire timpurie a școlii rămâne ridicată, iar nivelurile de instruire în ceea ce privește competențele de bază sunt scăzute și nu se îmbunătățesc.

Disparitățile dintre mediul rural și cel urban persistă, iar grupurile vulnerabile, inclusiv romii, continuă să aibă un acces limitat la un învățământ general de calitate, favorabil incluziunii. Calitatea învățământului superior și a educației și formării profesionale, precum și relevanța pe piața forței de muncă a acestora se confruntă cu provocări, iar accesul adulților la educație este limitat.

Sistemul de învățământ este subfinanțat, iar capacitățile administrative necesare pentru modernizarea acestuia trebuie să fie consolidate. Dobândirea de competențe de bază și digitale este împiedicată de probleme semnificative. Investițiile pentru educație sunt printre cele mai scăzute din UE (3,7% din PIB față de 4,7%). Acest decalaj este deosebit de relevant la nivelurile învățământului preșcolar și primar, care sunt esențiale pentru prevenirea părăsirii timpurii a școlii, asigurarea egalității de șanse și evitarea inegalităților mai târziu în viață.

Măsurile legislative recente amână până în 2022 punerea în aplicare a cerinței legale de a aloca anual echivalentul a 6% din PIB pentru educație. Acest prag nu a fost atins niciodată.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement