Connect with us
Advertisement

Administrație

50 de parcele concesionate în zona terenului de golf de la Pianu de Jos, blocate de „investitori”. Primarul refuză să rezilieze contractele

Publicat

Golf Hotel Pianu singura investițíe ieșită din 50 de terenuri concesionate de Primărie

Investițiile de la bugetul statului  în infrastructura din jurul terenului de golf de la Pianu de Jos ar fi trebuit să creeze toate premisele pentru ca zona să devină un pol de dezvoltare pentru comună. De șase ani, o zonă care ar fi trebui să fie deschisă investițiilor, să creeze locuri de muncă și care să asigure o dezvoltare întregii comunități este ținută sub papucul intereselor primarului localității. Din 2006 până acum,  un singur investitor a reușit să construiască un motel pe terenul pentru care statul a investit miliarde de lei, în ideea dezvoltării unei comune în care turismul de golf putea să devină o sursă importantă de venit pentru locuitori și pentru administrație.

Încă din anul 2006 , Consiliul Județean Alba a aprobat cheltuirea unor  sume considerabile pentru amenajarea zonei în care se află terenul de golf „Paul Tomiță”. Prin Hotărârea de Guvern 577 de la bugetul statului s-au alocat 961.000 lei pentru asfaltarea drumului până la terenul de golf. Alte miliarde au fost băgate în alimentarea cu energie electrică, iar Consiliul Județean Alba a contribuit cu bani la amenajarea unui heliport. Suprafața terenului de golf s-a dublat cu încă 9 găuri, ceea ce a făcut ca județul Alba  să se poată mândri că la Pianu de Jos se află singurul teren de golf din România făcut la standardul necesar desfășurării unor competiții de nivel național.

În ideea dezvoltării zonei, Primăria a concesionat  loturi de teren în jurul terenului de golf, dar semnele unei afaceri trântite s-au văzut încă din modul în care a fost organizată și anunțată licitația. Contractele de concesiune prevedeau derularea investițiilor în cel mult doi ani. Nerespectarea contractelor atrăgea automat rezilierea acestora și implicit pierderea suprafeței concesionate. După 5 ani, pe terenurile concesionate nu s-a turnat nici măcar o fundație. Singura afacere pornită în zonă este motelul arhitectului Străjan, care este și președintele Clubului de Golf „Paul Tomiță”. Celelalte parcele au rămas încremenite în marele proiect de dezvoltare a comunei, desenat de primarul Marin Petruse acum cinci ani, când tocmai se pregătea candideze și promitea comunității terenuri de tenis, o bază de echitație și investitori care să dea de lucru oamenilor.  A candidat, a câștigat și a uitat.

Potrivit primarului Marin Petruse, în jurul terenului de golf au fost concesionate, în 2007, 50 de loturi de teren pe care urmau să fie amenajate case rezidențiale, pensiuni și case de vacanță. Tot primarul este cel care recunoaște că nici una dintre aceste investiții nu a devenit încă realitate, precizând că responsabilă de această situație este criza care a venit în 2009. În ciuda acestui fapt, Petruse susține că atât proprietarii terenurilor concesionate, cât și Consiliul Local din Pianu de Jos nu  au nici un interes să rezilieze respectivele contracte. „Am purtat discuții recent cu proprietarii terenurilor respective, iar interes există încă. Investițiile au fost blocate de criză, dar se vor realiza la un moment dat. Nu avem de ce să reziliem contractele”, a explicat primarul. Petruse nu a avut la îndemână numele proprietarilor respectivelor terenuri și nici suma de bani atrasă la bugetul local de la finalizarea terenului de golf. În mod normal, contractele deținătorilor de terenuri care nu au făcut investițiile la care s-au angajat  ar fi trebuit reziliate și organizată o nouă licitație. Sunt zeci de persoane și companii interesate să investească pe parcelele din jurul terenului de golf de la Pianu. Cererile transmise la Primărie  de cei interesați să participe la eventualele licitații,reluate pentru terenurile respective au rămas fără răspuns ceea ce a generat suspiciunea că primarul din Pianu face jocul unui grup care nu acceptă ca în zonă să apară și alți investitori care pot genera concurență.

Primarul recunoaște că amenajarea terenului de golf în Pianu a fost o mană cerească pentru administrația locală și susține că beneficiile acestei investiții sunt numeroase și nu doar de natură materială. Deși nu poate număra încă realizări pe terenurile deja concesionate din zonă, Petruse se laudă cu amenajarea lacului de acumulare din Pianu unde localnicii pot pescui gratuit, cu o stână ecologică ce va fi dată în folosință în curând și chiar și cu un parc fotovoltaic în valoare de 20.000.000 de euro care se află în fază proiect. O altă realizare, în opinia primarului, este parteneriatul cu firma „La Stejari”, în urma căruia a fost ridicat un hotel cu restaurant.

Petruse se arată mulțumit de faptul că toții clienții de lux al terenului de golf „Paul Tomiță” profită de fiecare ocazie pentru a vizita obiectivele turistice din Pianu de Jos, dar nu se poate lăuda că locuitorii au putut să și câștige bani de pe urma terenului de golf pentru amenajarea căruia s-au cheltuit miliarde din bani publici. Cu excepția copiilor, care, la fiecare competiție, se învârt de câte o hârtie de 50 lei, sandwich-uri și sucuri, cărând trusele de golf ale jucătorilor pe teren.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Sebes

    vineri, 25.05.2012 at 10:41

    un articol RIDICOL si tendentios! autorul traieste intr-un univers paralel?
    cine a mai implementat un proiect incepand cu 2009? doar cei foarte bogati, care nu au depins de banci. pentru ceilalti, indiferent de proiecte, nu s-a mai putut face nimic.
    primarul din pianu este de admirat. este singurul care nu a cerut bani pentru el……………

    • moderatorul de serviciu

      vineri, 25.05.2012 at 11:42

      @sebes, terenurile au fost concesionate in 2007. Chestia cu criza nu prea bate in perioada aia de „boom economic”. Si daca tot au fost afectati de criza trebuiau sa lase pe altii care puteau sa faca ceva acolo. Nu a zis nimeni ca primarul ar fi luat ceva…. Ce trebuie sa inteleg din comentariul tau, ca cinstea edililor este o virtute sau trebuie sa fie o chestie normala?

      • SEBES

        luni, 28.05.2012 at 14:58

        @moderatorul de serviciu:
        cinstea ar trebui sa fie normala, dar cum am ajuns sa vorbesc cu cel putin 15 primari din jud. alba pot spune ca cel din pian este deosebit.
        am prezentat mai multe proiecte pentru comunitatile din judet si este singurul care a inteles si a vazut mai departe de sfarsitul mandatului. in sensul ca intelege proiectele pe termen mediu si lung. prin activitatea mea intalnesc multi primari si oameni politici, in general, si dl. marin a fost singurul sincer. dar o sinceritate palpabila, nu electorala.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement