Connect with us
Advertisement

Eveniment

600 de kilometri pe jos, până la Alba Iulia. Un fost deputat moldovean de 78 de ani a plecat pe Drumul Unirii

Publicat

Unul dintre primii deputaţi ai Parlamentului Republicii Moldova, semnatar al declaraţiei de independenţă a ţării, Ion Mărgineanu, a pornit pe jos din Bălţi – Republica Moldova spre Alba Iulia – România.

Înconjurat de membrii familiei, consăteni, dar și oameni simpli care au venit să își arate susținerea, Ion Mărgineanu, a pornit joi pe jos pe Drumul Unirii.

ion margineanu

Bărbatul în vârstă de 78 de ani şi-a propus să marcheze Centenarul Marii Uniri. Deşi, nu este sportiv, iar recent a suferit o intervenţie chirurgicală la inimă, fostul deputat spune că va ajunge pe 1 decembrie la Alba Iulia, unde, dorința sa ar fi să țină un discurs.

Fostul deputat spune că zilnic va merge pe jos câte 20 de km. Bărbatul va fi însoţit de cei trei copii ai săi, care se vor ocupa de cazare şi hrană.

„Eu consacru această călătorie pe care am să o fac la anii mei de bătrâneţe de 78 de ani, dragostei mele faţă de ţară, faţă de ţara întregită, faţă de oamenii pământului şi faţă de România. Pentru că nu există o ţară mai frumoasă pentru mine decât România”, a spus deputatul în primul Parlament, Ion Mărgineanu.

Bărbatul a pornit la drum din faţa Oficiului Poştei din Bălţi. Locul este unul simbolic pentru că în 1918, aici s-a votat Marea Unire.

„Bunelul”, cum este numit Ion Mărgineanu de membrii familiei, și-a început călătoria din fața Poștei din Bălți, unde acum o sută de ani Zemstva județului vota Unirea cu România, fiind prima administrație din Basarabia care semna un astfel de document.

Printre cei care au venit să îl susțină a fost și un preot din cadrul Mitropoliei Basarabiei, care l-a binecuvântat, se arată într-o înregistrare video postată de președintele Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova, Virgiliu Mărgineanu, fiul lui Ion Mărgineanu. Preotul i-a binecuvântat călătoria și i-a transmis mesajul din partea Episcopului Antonie de Bălți.

„Drum bun și îngeri de pace. Sunteți cel care ne dați și nouă o lecție de curaj și de patriotism. Eu sper că mult mai mulți sunt cei care vă transmit binecuvântarea lor ca să ajungeți cu bine în Alba Iulia, în inima Ardealului, și să duceți mesajul dragostei noastre și a unității de neam”, a menționat în mesajul și binecuvântarea sa părintele.

„Să știți că anume susținerea spirituală de la dumneavoastră, de la toți cei pe care îi văd dar și pe care nu îi văd,  a influențat asupra mea să pornesc în această călătorie și vă mulțumesc tuturor”, le-a mărturisit celor prezenți Ion Mărgineanu.

Născut în localitatea Fundurii Vechi, județul Bălți, la 26 octombrie 1941, Ion Mărgineanu va parcurge pe jos aproape 600 de kilometri, urmând ca la 1 decembrie să ajungă în Alba Iulia pentru a participa la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1918.

Sursă: infoprut.ro

Video: Mărgineanu Virgiliu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement