Connect with us
Advertisement

Actualitate

8 mai: Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Acţiuni pentru combaterea discriminării

cetateni, oameni, strada

Publicat

În fiecare an, pe 8 mai, este marcată Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Cu această ocazie, autorităţile administraţiei publice locale pot organiza manifestări şi acţiuni specifice, pentru a atrage atenţia asupra discriminării şi a efectelor acesteia asupra femeilor şi bărbaţilor.

Decizia de instituire a Zilei egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi a fost luată prin lege aprobată în parlament şi apoi promulgată, în 2015.

Iniţiatorul proiectului, senatorul UDMR Rozalia Biro, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, a declarat la momentul respectiv că a ales această dată pentru că la 8 mai 2003 ”a fost adoptată strategia privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, de către Ministerul Muncii de atunci, care a devenit apoi legea 202 a egalităţii de şanse”. De asemenea, senatorul UDMR a susţinut că acesta „este un fundament pe care putem construi ceea ce dorim noi pentru a atinge acel scop al Uniunii Europene care vorbeşte de egalitate între femei şi bărbaţi. Ei au trecut de etapa egalităţii de şanse. Din păcate, noi suntem la stadiul când începem să facem câte ceva pentru dezvoltarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi”. Ea a făcut referire şi la recenta rezoluţie a Parlamentului European, „Egalitatea între femei şi bărbaţi în cadrul strategiei Europa 2020”, care arată că există, la nivelul Uniunii Europene, o diferenţă de salarizare de 17% între femei şi bărbaţi, iar violenţa în familie şi relele tratamente sunt în continuă creştere. De asemenea, femeile se confruntă cu un nivel de sărăcie mai mare decât al bărbaţilor, iar în mediul rural, lipsa locurilor de muncă este mai frecventă la femei.

În mai 2017, a fost semnată o rezoluţie pentru sprijinirea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi în România, în perioada 2017-2020, de către preşedinţii comisiilor pentru egalitate de şanse ale Camera Deputaţilor şi Senatului, parlamentari, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale.

sursă: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement