8 mai, Ziua mondială a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii. Importanța misiunilor organizate de voluntari

În data de 8 mai, în fiecare an, se sărbătorește Ziua mondială a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii.

Ziua a fost stabilită în 1859, de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie s-a născut în 1859 la iniţiativa unui om de afaceri elveţian, Henry Dunant (1828-1910), după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino.

Atunci Dunant a atras atenţia lumii asupra necesităţii de a înfiinţa societăţi de ajutor şi de a promova un acord internaţional cu privire la ajutorarea răniţilor şi la persoanele care îi îngrijesc.

Bătălia de la Solferino

Bătălia de la Solferino a avut loc la 24 iunie 1859, în nordul Italiei, unde armatele Franţei şi Austriei (peste 320.000 de oameni) s-au luptat cu înverşunare timp de 16 ore. În urma confruntării, numărul morţilor şi al răniţilor de pe câmpul de luptă a fost de 40.000.

Bătălia a reprezentat o victorie pentru francezi, dar costul a fost enorm: cadavrele erau aşezate unele peste altele, iar răniţii zăceau neîngrijiţi. Henry Dunant, care venise pentru a-l întâlni pe Napoleon III în interes de afaceri, a fost martor al imaginii oribile de după bătălie. El a adunat oameni din satul învecinat şi împreună cu ei, timp de trei zile, fără întrerupere, a îngrijit răniţii.

Vorbele sale – „Siamo tutti fratelli” (suntem cu toţii fraţi) – au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici şi compatrioţi, notează site-ul https://crucearosie.ro/.

Primele societăți de ajutorare prin voluntari

Întors în Elveţia, Henry Dunant a scris şi a publicat, în noiembrie 1862, cartea „O amintire de la Solferino”, principalul scop al lui Dunant fiind acela de a aduce în atenţia lumii cruda realitate a războiului. El a trimis cartea sa familiilor domnitoare din Europa, dar şi liderilor militari, politici, celor implicaţi în acţiuni filantropice şi prietenilor.

Cartea propunea două idei care s-au dovedit a avea o importanţă crucială: înfiinţarea, în fiecare ţară, a unei societăţi de ajutorare a răniţilor pe timp de război, alcătuită din voluntari; promovarea unui acord internaţional care să protejeze soldaţii răniţi pe câmpul de luptă şi pe aceia care îi îngrijesc, oferindu-le, astfel, un statut neutru.

„O amintire de la Solferino” a avut o influenţă foarte importantă, Dunant reuşind să transmită ideile sale în rândul guvernanţilor europeni şi al oamenilor influenţi de la acea vreme.

Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor şi care, în 1876, urma să devină Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Doisprezece şefi de stat au semnat atunci prima Convenţie de la Geneva. Tot atunci a fost adoptată şi emblema unei cruci roşii pe fundal alb (inversul steagului Elveţiei – cruce albă pe fond roşu), cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniţii şi, astfel, de a asigura protecţia acestora pe câmpul de luptă.

Liga Societăţilor de Cruce Roşie

Liga Societăţilor de Cruce Roşie – predecesoarea Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie – a fost înfiinţată în mod formal, cu sediul la Paris, de către Societăţile de Cruce Roşie din Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia şi Statele Unite, la 5 mai 1919, având ca prim obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor din ţările care avuseseră mult de suferit în timpul Primului Război Mondial.

De asemenea, organizaţia era destinată „să consolideze şi să unească pentru activităţile de sănătate, Societăţile de Cruce Roşie existente şi să promoveze crearea de noi societăţi”.

O parte crucială a activităţii Federaţiei este de a oferi şi a coordona asistenţa pentru victimele dezastrelor naturale şi ale epidemiilor. Din 1939, sediul său permanent a fost la Geneva, precizează site-ul https://crucearosie.ro/.

Semiluna Roșie

Semiluna Roşie a fost adoptată la Convenţia din 1929, împreună cu leul şi soarele roşii pe fond alb, semn cerut de Persia, dar, în 1980, guvernul Republicii Islamice Iran a decis să renunţe la această emblemă şi să folosească, în schimbul ei, semiluna roşie.

Având în vedere că există ţări în care nici crucea roşie, nici semiluna roşie nu ar putea fi utilizate, deoarece nu sunt acceptate de populaţia locală, în 2005, statele au adoptat un nou simbol de protecţie – Cristalul (rombul) Roşu.

În prezent, folosirea emblemei este guvernată de ”Regulamentul privind folosirea emblemelor de cruce roşie şi semilună roşie de către Societăţile Naţionale”. Acest regulament, adoptat la Budapesta, în noiembrie 1991, a intrat în vigoare în 1992.

În 1991, s-a luat hotărârea de a schimba denumirea Ligii Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie în Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (FICR). Această Federaţie este cea mai mare organizaţie umanitară din lume care oferă asistenţă persoanelor vulnerabile prin mobilizarea puterii umanităţii, precizează site-ul https://crucearosie.ro/.

În prezent, FICR are 192 de Societăţi membre care însumează peste 14 milioane de voluntari, menţionează site-ul www.ifrc.org.

Principiile Cruciii Roșii

Există şapte principii fundamentale ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie:

• Umanitate – Născută din grija de a ajuta, fără discriminare, răniţii de pe câmpurile de luptă, Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, sub aspectul său internaţional şi naţional, se angajează să prevină şi să aline suferinţele oamenilor în orice împrejurare
• Imparţialitate – Mişcarea nu face nicio deosebire de naţionalitate, rasă, religie, origine socială sau apartenenţă politică. Ea se dedică numai ajutorării indivizilor pe măsura suferinţelor lor şi acordă ajutor prioritar celor mai urgente nenorociri
• Neutralitate – În scopul menţinerii încrederii tuturor, Mişcarea se abţine să ia parte la ostilităţi şi la controverse de ordin politic, rasial, religios sau ideologic
• Independenţă – Mişcarea este independentă. Auxiliare ale autorităţilor publice în activităţile lor umanitare şi supuse legilor care le guvernează ţările, Societăţile Naţionale trebuie să-şi păstreze o autonomie care să le permită să acţioneze întotdeauna numai conform principiilor fundamentale ale mişcării
• Voluntariat – Este o mişcare de ajutor voluntar şi dezinteresat
• Unitate – Într-o ţară nu poate exista decât o Societate Naţională de Cruce Roşie sau Semilună Roşie. Ea trebuie să fie deschisă tuturor şi să-şi extindă acţiunile umanitare pe întreg teritoriul ţării
• Universalitate – Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în cadrul căreia toate Societăţile Naţionale au drepturi egale şi datoria de a se întrajutora, este universală, precizează site-ul https://crucearosie.ro/.

FICR conduce şi organizează, în strânsă cooperare cu Societăţile Naţionale, misiunile de asistenţă care răspund la situaţii de urgenţă de scară largă. Secretariatul Internaţional al Federaţiei are sediul în Geneva, Elveţia.

Din noiembrie 2017, preşedintele Federaţiei este Francesco Rocca (Italia), potrivit site-ului www.ifrc.org.

sursă: Agerpres