8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului. Tradiții, obiceiuri și ce NU e bine să faci de Sfânta Maria Mică
8 septembrie: Nașterea Maicii Domnului. Sfânta Maria Mică, una dintre cele mai importante sărbători dedicate Maicii Domnului, este celebrată în fiecare an pe 8 septembrie. În 2026, Nașterea Maicii Domnului cade marți și este prima mare sărbătoare a noului an bisericesc, început la 1 septembrie.
Această zi are o puternică semnificație religioasă, cât și numeroase tradiții și superstiții în jurul ei.
Sărbătoarea este cunoscută drept Sfânta Maria Mică sau Sântămăria Mică, pentru a fi deosebită de Sfânta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului, celebrată pe 15 august.
De ce este importantă Sfânta Maria Mică
Nașterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din anul bisericesc ortodox. Anul bisericesc începe pe 1 septembrie, astfel încât praznicul dedicat nașterii Fecioarei Maria apare chiar în primele zile ale noului ciclu liturgic, potrivit crestinortodox.ro.
Există și o simetrie importantă în calendar: spre sfârșitul anului bisericesc este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august, iar la începutul noului an, pe 8 septembrie, este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului.
Nașterea Fecioarei Maria este privită ca început al pregătirii pentru venirea în lume a lui Iisus Hristos.
Cine au fost Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria
Potrivit tradiției creștine, părinții Fecioarei Maria au fost Drepții Ioachim și Ana. Cei doi nu aveau copii și, ajunși la o vârstă înaintată, s-au rugat îndelung pentru a primi un prunc.
Astfel, rugăciunea lor a fost ascultată și un înger le-a vestit că vor avea un copil. Ana a născut-o pe Maria, cea care avea să devină mama lui Iisus Hristos.
Din acest motiv, Ioachim și Ana sunt prezentați în tradiția ortodoxă drept modele de răbdare, credință și stăruință în rugăciune.
De ce Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie
Cifra opt este asociată în simbolistica creștină cu veșnicia și viața fără de sfârșit.
Potrivit sursei citate, sărbătoare există în creștinismul răsăritean din primele secole, înainte ca aceasta să fie preluată și în Apus.
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică
Sântămăria Mică este privită drept un hotar între anotimpul cald și începutul toamnei.
În tradiția populară, plecarea păsărilor migratoare și schimbarea vremii erau asociate cu această perioadă.
De aici vine și vechea zicală referitoare la schimbarea hainelor odată cu venirea toamnei.
Tot în jurul datei de 8 septembrie începeau sau se intensificau unele activități agricole: culesul viilor, bătutul nucilor, semănatul cerealelor de toamnă și, în anumite zone, coborârea oilor de la munte.
În unele comunități se făceau și pomeni sau acte de milostenie, inclusiv pentru sănătatea celor vii sau în memoria celor decedați.
Sfânta Maria Mică și femeile care își doresc copii
O credință populară foarte răspândită leagă această sărbătoare de maternitate și familie.
În tradiția populară, femeile care își doreau copii se rugau Maicii Domnului de Sântămăria Mică, legătura fiind făcută cu povestea Drepților Ioachim și Ana, care au primit un copil după o perioadă îndelungată de rugăciune.
Și în predicile Bisericii, povestea lui Ioachim și Ana este prezentată ca una despre răbdare și speranță.
Patriarhul Daniel a descris Nașterea Maicii Domnului drept o sărbătoare care aduce bucurie și încurajare familiilor.
Ce NU e bine să faci de Sfânta Maria Mică. Tradiții și superstiții
În jurul zilei de 8 septembrie circulă numeroase interdicții populare, printre care se numără și:
- nu este bine să speli,
- să coși,
- să faci treburi grele,
- să muncești în gospodărie.
Se spune că dacă muncești în această zi riști pagube. În unele regiuni mamele evitau inclusiv gătitul, dintr-o veche superstiție legată de protejarea copiilor de arsuri.
Rugăciune către Maica Domnului
"O, Preasfântă Fecioară, Care străluceşti prin curăţie Cerească, Ajutătoare bună a lumii, dintru Tine a strălucit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru! Te fericim şi Te proslăvim, că Tu eşti Cortul Lui Dumnezeu şi prin Tine S-a sălăşluit între noi, ca să fim poporul Lui!
Tu eşti Uşa Cerească prin care iar ni s-au deschis uşile Raiului! Tu eşti Scară Cerească prin care Dumnezeu S-a pogorât pe Pământ! Cu focul rugăciunii Tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veşnic al gheenei!
Dăruieşte-ne şi nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiţi în inimile noastre, pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, să fim părtaşi pururea Preacuratului Său Trup şi Sânge!
Ajută-ne să ne păzim în frica Lui Dumnezeu şi să nu întinăm Biserica trupului nostru! Maica Lui Dumnezeu, Întâmpinând totdeauna pe Fiul Tău în inimile şi în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile Tale să dobândim şi acea Întâmpinare a Domnului nostru, împreună cu Sfinţii, ca să-L slăvim şi să-L cântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!"
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)