Polițiștii din Aiud au confiscat, în urma unei acțiuni de combatere a evaziunii fiscale, cantitatea de 81,5 kg de carne de porc, de la o societate comercială care nu deținea actele de proveniență ale cărnii.

Vineri la ora 13.00, poliţiştii din Aiud au organizat, pe raza municipiului, o acţiune ce a avut drept scop combaterea evaziunii fiscale provenită din comercializarea cărnii şi a produselor din carne.

Publicitate

Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială situată pe strada Iuliu Maniu din municipiul Aiud, poliţiştii au constatat că administratorul societăţii a expus la vânzare, cantitatea de 81,5 kg produse din carne de porc (cârnaţi şi slănină), pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.

Întreaga cantitate de produse din carne de porc a fost confiscată iar faţă de administratorul societăţii a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90