Connect with us
Publicitate

Actualitate

9 decembrie: Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Corupţiei. Activităţi de informare pentru cetăţeni organizate de DGA și IPJ Alba

Publicat

DGA campanie alba Data de 9 decembrie marchează Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei. Cu această ocazie, Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba organizează o serie de activităţi de informare a cetăţenilor.

Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel, corupţia.

Miercuri, 9 decembrie, în municipiul Alba Iulia, vor fi organizate, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba prin intermediul Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii, o serie de activităţi de informare pentru cetăţeni prin distribuirea de pliante şi flayere care au drept scop conştientizarea românilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.

În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de  a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar M.A.I. ori funcţionar public în fapte de corupţie.

În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pusă la dispoziţie, cu acces gratuit pentru toate reţelele de telefonie fixă ori mobilă, Linia Verde Anticorupţie – 0 800.806.806. Pot fi sesizate faptele de corupţie la: numărul de telefon 0258/806161/interior 20229 aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, la adresa de e-mail alba.dga@mai.gov.ro sau la sediul S.J.A. Alba din municipiul Alba Iulia, str. Piaţa Ion I.C. Brătianu nr. 4.

„Totodată, Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, îşi reafirmă intoleranţa asupra faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”.
Solicităm sprijinul tuturor cetăţenilor care nu sunt indiferenţi şi le pasă de societatea în care trăiesc să ia atitudine împotriva acestui fenomen și să adopte un comportament integru”, a transmis SJA Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate