9 iunie, Ziua Internațională a Arhivelor: De ce a fost aleasă această dată și care este tema din 2026
Ziua Internațională a Arhivelor este marcată anual la data de 9 iunie, în cadrul Săptămânii Internaționale a Arhivelor.
În 2026, evenimentul are loc în perioada 8-12 iunie și este dedicat rolului arhivelor în protejarea drepturilor, păstrarea memoriei și susținerea justiției.
Tema din 2026 este "#ArchivesForJustice: Drepturi, memorie și viitoruri". Aceasta a fost aleasă în urma unui sondaj global, la care au participat sute de membri ICA și reprezentanți ai comunității arhivistice, potrivit ica.org.
Tema reflectă recunoașterea rolului fundamental pe care arhivele îl au în susținerea justiției, a drepturilor și a societăților democratice.
România a devenit membră a Consiliului Internaţional al Arhivelor (ICA) cu prilejul Congresului de la Florenţa din 1956.
Importanța arhivelor
Arhivele sunt importante pentru susținerea justiției, apărarea drepturilor și păstrarea memoriei colective.
Acestea documentează decizii, responsabilități și evenimente istorice, fiind surse de referință pentru înțelegerea trecutului și pentru asigurarea responsabilității în prezent.
De asemenea, arhivele pot arăta modul în care au funcționat relațiile de putere de-a lungul timpului, inclusiv efectele moștenirilor coloniale.
Din acest motiv, specialiștii atrag atenția asupra nevoii unor practici arhivistice corecte, incluzive și accesibile tuturor comunităților, inclusiv celor marginalizate sau excluse istoric.
Ce este Consiliul Internațional al Arhivelor
Consiliul Internațional al Arhivelor (ICA) este o organizație internațională neutră, non-guvernamentală, cu sediul în Franța, notează Agerpres.
Organizația, cu reprezentare în 198 de țări, promovează administrarea și utilizarea înregistrărilor și arhivelor, precum și conservarea patrimoniului arhivistic al umanității, prin schimb de experiență, cercetare și idei privind probleme de management în arhivistică, de gestionare și de organizare a instituțiilor de arhivă.
Sub egida Societății Națiunilor, Institutul de Cooperare Intelectuală a creat, în 1931, un Comitet Consultativ Permanent pentru Arhive, care, trei ani mai târziu, a publicat primul Ghid internațional de arhive.
La 9 iunie 1948, a fost creat Consiliul Internațional pentru Arhive (ICA), primul președinte fiind Charles Samaran, directorul general al Arhivelor Franței.
ICA a ținut prima sa adunare și primul său Congres în 1950, fiind creat 'Archivum', primul jurnal oficial al ICA.
În 1994, ICA a publicat primul său standard, Standardul Internațional pentru Descrierea de Arhivă (ISAD(G)).
La 10 noiembrie 2011, Conferința Generală a UNESCO, în sesiunea sa plenară, a adoptat Declarația Universală privind Arhivele.
De ce este marcată Ziua Internațională a Arhivelor pe 9 iunie
La Congresul Internațional de la Viena din 2004 a fost adoptată o rezoluție prin care se cerea Organizației Națiunilor Unite să instituie o Zi internațională a arhivelor.
Unele țări hotărâseră deja să adopte o zi a arhivelor naționale, cu scopul de a sensibiliza atât publicul larg, cât și factorii de decizie cu privire la importanța arhivelor.
În 2005, în cadrul celei de-a 33-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO de la Paris, data de 27 octombrie a fost proclamată Ziua mondială a patrimoniului audiovizual, ce are ca obiectiv evidențierea importanței arhivelor audiovizuale.
În noiembrie 2007, Adunarea Generală anuală a Consiliului Internațional al Arhivelor (ICA) a hotărât ca la data de 9 iunie, anual, să fie marcată Ziua internațională a arhivelor.
Astfel, data de 9 iunie nu a fost aleasă întâmplător. Ea amintește de înființarea Consiliului Internațional al Arhivelor, în 1948, sub egida UNESCO.
Alegerea a fost adoptată de către Biroul Executiv al ICA, precum și de întreaga comunitate în domeniul arhivelor la nivel mondial.
Începând din 2019, Ziua Internațională a Arhivelor este inclusă în Săptămâna Internațională a Arhivelor.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit







Comentarii (0)